Cazul Skripal : Principalele puncte ale discursului premierului May din Parlamentul Marii Britanii

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a susţinut un discurs ofensiv – în care a acuzat Rusia că este ”vinovată”, a anunţat expulzări de diplomaţi, o boicotare parţială a Campionatului Mondial de Fotbal – în Parlament, miercuri, la zece zile după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, scrie AFP, care prezintă principalele puncte ale acestui discurs, conform news.ro .

Anunţarea acestui evantai de sancţiuni, prezentat drept ”solid şi complet”, este ultimul episod într-o relaţie deja dificilă între Londra şi Moscova.


Citește și : PE a adoptat o rezoluție care prezintă un acord de asociere pentru viitoarea relaţie a Marii Britanii cu UE

RUSIA, ”VINOVATĂ”

Theresa May şi-a livrat verdictul. ”Nu există ată concluzie decât cea potrivit căreia statul rus este vinovat de tentativa de asasinat” care i-a vizat pe Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi pe fiica sa Iulia, în vârstă de 33 de ani, otrăviţi cu un agent neurotoxic şi găsiţi inconştienţi pe 4 martie la Salisbury, în sud-estul Angliei.

Denunţând absenţa unui ”răspuns credibil” al Moscovei la solicitarea sa explicaţii, conducătoarea britanică a declarat că Rusia a ”tratat utilizarea unui agent neurotoxic militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi sfidare”.

Ea l-a atacat direct pe preşedintele rus în exerciţiu Vladimir Putin. ”Mulţi dintre noi şi-au întors privirea cu speranţă către Rusia postsovietică. Noi voiam o relaţie mai bună şi este tragic că preşedintele Putin a ales să urmeze această cale”, i-a reproşat ea.

EXPULZAREA A 23 DE DIPLOMAŢI

Douăzeci şi trei de diplomaţi ruşi, din cei 59 acreditaţi în Regatul Unit, vor trebui să părăsească ţara, a anunţat Theresa May.

”Ei au o săptămână să plece”, a spus ea, adăugând că aceşti diplomaţi sunt de fapt ”agenţi de informaţii nedeclaraţi”.

Potrivit şefei Guvernului britanic, este vorba despre ”expulzarea (de diplomaţi) cea mai importantă din ultimii 30 de ani” din Regatul Unit.

Cu titlu de comparaţie, May a amintit că, după moartea lui Aleksandr Litvinenko – alt fost agent secret rus otrăvit cu plutoniu-210 în 2006, la Londra – au fost expulzaţi patru diplomaţi ruşi.

SUSPENDAREA CONTACTELOR BILATERALE

Apreciind că relaţia dintre Rusia şi Regatul Unit ”nu poate să fie aceeaşi” ca înainte de otrăvire, Theresa May a anunţat suspendarea ”tuturor contactelor bilaterale la nivel înalt prevăzute între Regatul Unit şi Rusia”.

Acest lucru include, a precizat ea, ”revocarea invitaţiei adresate ministrului (rus) de Externe” Serghei Lavrov de a veni în Regatul Unit.

BOICOT PARŢIAL AL CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL

Ameninţarea plana de săptămâna trecută. Theresa May a confirmat-o. ”Nu va exista nicio participare de miniştri – sau a unor membri ai familiei regale – la Campionatul Mondial de Fotbal în această vară în Rusia”.

Această măsură nu va afecta însă participarea echipei Angliei.

AMENINŢĂRI CU BLOCAREA UNOR ACTIVE RUSE

Vom îngheţa averile statului rus peste tot unde vom avea dovada că ele pot să fie folosite pentru a ameninţa viaţa sau bunurile cetăţenilor sau rezidenţilor britanici”, a declarat Theresa May.

Premierul a anunţat, de asemenea, o consolidare a supravegherii persoanelor care călătoresc în Regatul Unit, a zborurilor private şi de marfă.

Într-o declaraţie părând adresată în mod direct anumitor oligarhi ruşi instalaţi pe teritoriul britanic, ea a promis să urmărească ”criminalii şi elitele corupte” şi a insistat că ”nu există loc pentru aceşti oameni şi banii lor în ţara noastră”.

În fine, ea s-a angajat să cnsolideze arsenalul legislativ în vederea unei îmbunătăţiri a securităţii la frontiere şi în lupta împotriva celor care încalcă drepturile omului.

Citește și : Comandantul forţelor aliate din Afganistan le cere talibanilor să participe la discuţiile de pace

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe Peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.