X

Cazul Skripal : Putin susține că Rusia nu deţine arme chimice

Duminică, la scurt timp după ce a fost reales, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut că ţara sa nu deţine arme chimice, informează DPA şi Reuters. Preşedintele s-a referit explicit la agentul neurotoxic folosit la începutul lui martie în Regatul Unit, împotriva fostului spion rus Serghei Skripal, potrivit agerpres.

“Rusia nu are nimic de felul acesta”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Moscova, după ce rezultatele preliminare au arătat că a obţinut al patrulea mandat la Kremlin. “Am eliminat toate armele noastre chimice sub controlul unor observatori internaţionali”, a insistat preşedintele. El a precizat că a aflat despre cazul Skripal din presă şi că Rusia este dispusă să colaboreze cu anchetatorii.

Citește și : Putin va conduce Rusia încă şase ani (EXIT-POLL)

Ceva mai devreme, în aceeaşi zi, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, afirmase că Rusia a ascuns rezerve de Noviciok, agentul neurotoxic căruia i-au căzut victime Skripal şi fiica acestuia, precum şi poliţistul care s-a apropiat primul de ei. Potrivit lui Putin, dacă ar fi fost vorba de o substanţă de uz militar, ar fi fost afectate mai multe persoane.

Tags: arme chimicekremlinmoscovaneurotoxicNoviciokrusiaSkripalVladimir Putin
Categorii: Diaspora