Cazul Skripal : Rusia califică reacția UE ca “imprevizibilă şi agresivă”

Publicat:

Moscova nu este mulţumită de poziţia statelor europene în cazul otrăvirii fostului spion rus Sergei Skripal în Marea Britanie, calificând reacţia UE ca “imprevizibilă şi agresivă” conform agenţiei RIA care citează Kremlinul, scrie Reuters, conform news.ro .

„Nu ne simţim deloc confortabil să avem omologi imprevizibili şi agresivi. Dar aceasta este realitatea cu care trebuie să trăim”, a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.


Citește și : Papua Noua Guinee : CUTREMUR de 6,8. Nu s-a emis alertă de tsunami (USGS)

El a adăugat că Rusia nu îşi va pierde determinarea de a convinge ţările europene în legătură cu acest caz.

Comentariile lui Peskov vin după ce ţările membre UE şi-au arătat solidaritatea unanimă faţă de Marea Britanie care consideră Rusia vinovată de otrăvirea lui Sergei Skripal, fost spion rus care a lucrat pentru britanici în anii 90.

Mai multe ţări din UE au anunţat vineri, la Bruxelles, că ar putea să adopte în zilele următoare măsuri la nivel naţional vizând Rusia, precum expulzări de diplomaţi, în urma otrăvirii fostului spion rus, Serghei Skripal pe teritoriul britanic, relatează.

Citește și : Atentat Franța : Anchetatorii stabilesc circumstanţele uciderii jandarmului omagiat ca erou

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.