Ce acte de identitate provizorii sunt eliberate și în ziua alegerilor

Ce acte de identitate provizorii sunt eliberate și în ziua alegerilor

Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) activează duminică, 20 octombrie, conform unui program special de muncă în intervalul orelor 07:00 și 21:00. Potrivit ASP, la solicitarea cetățenilor cu vârsta de peste 18 ani, vor fi eliberate buletine de identitate provizorii, scrie radiomoldova.md.

Alegătorii sunt îndemnați să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin. Pentru eliberarea actelor de identitate, solicitanții se pot adresa la orice centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau reședința temporară, iar cei aflați în străinătate – la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Citește și: ASP Strășeni prestează noi servicii

Detalii și suport informațional se oferă prin intermediul Serviciului suport clienți 14909.

Menționăm că, pentru a vota la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, alegătorul are nevoie de unul dintre următoarele documente/acte de identitate:

*Buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;

*Buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;

*Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

This post was last modified on 20/10/2024 07:57 07:57

Tags: Agenția Servicii PubliceASPduminica
Social