X

Ce crede ministra Justiției despre diplomele Veronicăi Dragalin

Actele de studii ale șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, vor fi verificate suplimentar, a declarat, într-un interviu acordat Europei Libere, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru (foto), transmite RADOR.

În ultimele două zile, în spațiul public se discută veridicitatea diplomei Veronică Dragalin, după ce mai multe canale de Telegram și instituții media au publicat opinia separată a trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), emisă în luna mai 2022, când s-a desfășurat concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție.

Citeşte şi: Cine sunt noii miniștri din Guvernul Recean – Stiripesurse.md

Potrivit celor trei, Dragalin nu ar fi fost eligibilă pe motiv că nu avea o diplomă de studii superioare în domeniul dreptului sau un alt act de studii echivalent acesteia.

Participând la concurs, Dragalin a depus o diplomă de la Duke University (Carolina de Nord, SUA) care atestă gradul „Bachelor of Science” (bacalaureat în domeniul biologie și chimie) și o diplomă de studii eliberată în anul 2011 de University of Virginia School of Law (Virginia, SUA), care atestă gradul „Juris Doctor”.

„Proveniența acestor diplome din sistemul educațional al altui stat, pe lângă faptul că sunt în copii neautentificate și nici nu sunt traduse în limba de stat, face imposibilă atribuirea automată (fără verificările de rigoare) a acestora la categoriile de acte de studii prescrise”, se arată în opinia separată.

Comentând acuzațiile aduse în spațiul public, Dragalin a scris pe pagina sa de Facebook: „Vă asigur că am toate studiile, diplomele și experiența profesională necesară pentru deținerea acestei funcții-cheie”.

Subiectul a fost discutat în noua ediție a podcast-ului Europei Libere „În esență…”, care va fi publicat integral joi, 20 iulie. În cadrul podcast-ului, Veronica Mihailov-Moraru a declarat că nu a văzut diplomele Veronicăi Dragalin, deoarece la acel moment nu deținea funcția de ministru și nu a participat la organizarea concursului.

Chiar dacă s-a arătat convinsă că șefa Procuraturii Anticorupție are toate actele în ordine, ministra a spus că acestea vor fi verificate suplementar.

Citeşte şi: Cozi de maşini la Vama Sculeni! Autorităţile au luat măsuri speciale – Stiripesurse.md

„Este mai mult un semn de întrebare de ce acest subiect a apărut acum”, a spus Mihailov-Moraru. Ea crede că cei care vehiculează subiectul ar fi deranjați de faptul că „activitatea Procuraturii Anticorupție este tot mai intensă”.

Solicitată de Europa Liberă, șefa CSP, Angela Motuzoc, a explicat că despre existența unei opinii separate s-a anunțat încă la ședința din 30 mai 2022, iar ulterior aceasta a fost publicată pe site-ul CSP. Ea a precizat că valoarea juridică a hotărârii CSP din 30 mai, privind admiterea Veronicăi Dragalin în concurs, prevalează asupra opiniei separate.

Tags: Angela MotuzocConsiliului Superior al Procurorilor (CSP)Veronica DragalinVeronica Mihailov-Moraru
Categorii: JustiţiePoliticăȘtirile zilei