CE, despre starea de urgenţă în Ungaria:Măsurile trebuie să fie proporţionale şi provizorii şi presa să rămână liberă

Măsurile adoptate în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămână libere şi independente, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, întrebat la conferinţa de presă zilnică a executivului comunitar despre proiectul de lege privind instituirea stării de urgenţă în Ungaria, potrivit AFP, scrie agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să comenteze asupra acestui proiect de lege prin care guvernul condus de Viktor Orban va putea să guverneze prin ordonanţe sub un regim prelungit al stării de urgenţă.

Citește și : Rusia va monitoriza situaţia coronavirusului cu ajutorul telefoniei mobile

Dar, ”în mod general”, a adăugat el, ”orice măsură de urgenţă luată ca răspuns în faţa crizei (provocate de coronavirus) trebuie să fie conformă obligaţiilor internaţionale şi europene privind drepturile omului şi mai ales trebuie să fie proporţională şi necesară”.

Christian Wigand a mai relevat că măsurile de urgenţă trebuie să fie provizorii, ”pentru a răspunde acestei situaţii deosebite de criză”. El a amintit că ”democraţia nu poate funcţiona fără mass-media libere şi independente”, în contextul în care proiectul de lege ungar prevede pedepse cu închisoarea pentru difuzarea de ”ştiri false”.

Citește și : Guvernul britanic este gata să impună măsuri mult mai stricte pentru combaterea epidemiei

”În perioade de criză este mai important ca oricând ca ziariştii să-şi poată desfăşura munca în mod corect, tocmai pentru a evita dezinformarea şi pentru a garanta accesul europenilor la informaţii cruciale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Tags: Christian Wigandstiri falseUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora