Ce este asigurarea RCA și de ce ai nevoie de ea?

Publicat:

Ce este asigurarea RCA și de ce ai nevoie de ea?

Dacă deținem sau planificăm să devenim proprietari de autovehicule, fie noi sau de mâna a doua, trebuie să luăm în calcul necesitatea contractării unei asigurări de răspundere civilă auto (RCA). De fapt, este obligatoriu, prin efectul legii, să procuri o asigurare RCA pentru a putea circula legal pe drumurile din Republica Moldova.

Această asigurare obligatorie este cel mai cunoscut tip de asigurare în Republica Moldova. Majoritatea moldovenilor la întrebarea ce este asigurarea în general răspund scurt „RCA” și folosesc în mod eronat acest termen pentru a include toate tipurile de asigurare, se arată într-un material informativ publicat de Banca Națională a Moldovei.


Cum funcționează o asigurare RCA

Cu ajutorul RCA, le oferim protecție tuturor celor din jur ce participă la traficul rutier – șoferi ai altor autovehicule, pasageri din autovehicule, pietoni și deținători de proprietăți care pot fi afectați în mod potențial de utilizarea necorespunzătoare a unui autovehicul. Prin urmare, asigurarea RCA va putea fi folosită de păgubiți pentru repararea daunelor de către   asigurător, potrivit zdg.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

De ce trebuie să deținem o asigurare RCA

Legea obligă orice șofer de pe teritoriul țării noastre să dețină o poliță RCA tocmai pentru ca orice șofer, pasager, pieton din trafic să beneficieze de despăgubiri în urma unui posibil accident survenit pe teritoriul Republicii Moldova. Spre deosebire de asigurarea de tip CASCO, care este opțională, asigurarea RCA este obligatorie pentru orice deținător de mașină. În comparație cu o altă asigurare obligatorie – „Carte Verde”, care își are efectele juridice doar în afara țării, asigurarea RCA este esențială pentru circulația pe drumurile naționale. Lipsa unei polițe RCA va duce în mod inevitabil la o amendă aplicată proprietarului autovehiculului/șoferului de către poliția rutieră, cuprinsă între 1.500 și 3.000 de lei. În plus, acesta va suporta toate cheltuielile legate de dauna survenită în urma accidentului.

Ce este o asigurare RCA

RCA înseamnă asigurare de răspundere civilă auto. Este un tip de asigurare ce oferă acoperire pentru răspunderea juridică a proprietarului vehiculului față de terți, care rezultă din utilizarea vehiculului asigurat. Răspunderea civilă față de terți se referă la vătămările corporale sau daunele materiale suferite de o altă persoană decât șoferul vehiculului asigurat.

Asigurarea RCA este obligatorie în multe țări pentru a se asigura că persoanele fizice sunt responsabile din punct de vedere financiar pentru daunele pe care le pot provoca altor persoane, în timp ce utilizează autovehiculele lor. Acest tip de asigurare acoperă, de obicei, cheltuielile de judecată și despăgubirile pentru vătămările corporale sau daunele materiale cauzate terților în accidente în care este implicat vehiculul asigurat.

Perioada de acoperire a poliței RCA este de 12 luni pentru autovehiculele înregistrate în Republica Moldova.

Ce costuri se despăgubesc conform condițiilor asigurării RCA

  1. Pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv prejudicii morale;
  2. daune materiale, inclusiv costuri de radiere a vehiculului și cheltuieli de diminuare a daunei;
  3. costuri privind reparația vehiculului, dovedite prin documente emise de către unitățile de reparații sau prin documente emise în condițiile prezentei legi;
  4. cheltuieli de judecată suportate de persoana păgubită în procesul civil sau cheltuieli aferente soluționării alternative a litigiului, dacă soluția este favorabilă pentru persoana păgubită;
  5. costul unei singure evacuări a vehiculului avariat, care aparține persoanei păgubite, de la locul accidentului la locația reprezentantului de despăgubiri sau la unitatea de reparații aleasă de către persoana păgubită, în vederea reparării vehiculului, sau la cea mai apropiată locație de locul producerii accidentului sau la domiciliul persoanei păgubite, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii sau deplasarea acestuia poate provoca pericol pentru siguranța traficului rutier.

Asigurarea RCA în Republica Moldova oferă acoperire pentru răspunderea juridică a proprietarului vehiculului față de terți, care rezultă din utilizarea vehiculului asigurat în următoarele limite stabilite:

  • 100 000 de euro pentru pagube materiale în cazul distrugerii sau avarierii bunurilor;
  • 100 000 de euro per persoană pentru vătămări corporale sau deces;
  • 500 000 de euro – limita totală per caz pentru vătămări corporale sau deces;
  • 5 000 de euro per persoană pentru prejudicii morale ca urmare a dizabilității sau a decesului;
  • 10.000 de euro – limita totală per caz pentru prejudicii morale ca urmare a dizabilității sau a decesului.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Se consideră cazuri asigurate accidentele produse de un autovehicul al cărui proprietar și/sau utilizator a îndeplinit obligația de asigurare RCA, cu producerea de pagube:

  • atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului;
  • în urma desprinderii accidentale, în timpul deplasării vehiculului, a remorcilor, semiremorcilor sau a atașurilor;
  • de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul;
  • ca urmare a scurgerii, risipirii sau căderii accidentale a substanțelor, a materialelor sau a obiectelor transportate;
  • la urcarea în vehicul și la coborârea din acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul Strugurelui 2024, eveniment de tradiție pentru producătorii de struguri din Moldova

Festivalul Strugurelui 2024, eveniment de tradiție pentru producătorii de struguri din Moldova Pe 25 august 2024, orașul Cimișlia se va transforma într-un adevărat paradis al...

Anul acesta, moldovenii au călătorit mai mult cu troleibuzul și autobuzul decât anul trecut (statistică)

Anul acesta, moldovenii au călătorit mai mult cu troleibuzul și autobuzul decât anul trecut (statistică) Moldovenii preferă să călătorească cu troleibuzul și autobuzul, arată datele...

Novak Djokovic, adversarul lui Radu Albot la US Open

Novak Djokovic, adversarul lui Radu Albot la US Open Cel mai bun tenisman moldovean, Radu Albot, nu a avut noroc la tragerea la sorți de...

O companie aeriană din Moldova lansează curse directe Chișinău-Manchester

O companie aeriană din Moldova lansează curse directe Chișinău-Manchester De la Chișinău la Manchester vor exista curse directe. FlyOne anunță lansarea curselor directe din Capitala...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.