Ce-i de făcut, America? (editorial)

Publicat:

Ce-i de făcut, America?

Cu toții am fost afectați de politica toxică – indiferent de ce convingeri avem.

Din fericire presa ne spune că Donald Trump e „bine” în urma unei aparente tentative de asasinat comise de un lunetist care a tras de pe un acoperiș din apropierea locului în care Trump își ținea sâmbătă un miting electoral, în Butler, Pennsylvania. Agenții Serviciului Secret au reacționat rapid, protejându-l pe fostul președinte și împușcându-l letal pe atentator, scrie THE WASHINGTON POST, potrivit stiripesurse.ro.

Fapt încurajator, lideri ai ambelor partide, inclusiv unii cu care Trump a avut dispute, au condamnat imediat și fără echivoc atacul. „Nu putem fi așa”, a declarat președintele Biden. Senatorul republican Mitt Romney din Utah a calificat atentatul drept „odios și malefic”.


Citeşte şi: Partidul Republican îl nominalizează oficial pe Trump drept candidatul său la preşedinţie – Stiripesurse.md

Ne alăturăm și noi acestor sentimente.

Ce-i de făcut, America?

Cele mai negre momente din istoria Americii, acelea umbrite de violența politică, ne reamintesc că incitarea și ura trebuie combătute mereu și niciodată tolerate. Privilegiul exprimării libere și fățișe, frumusețea mitingurilor electorale accesibile oricui și activitatea politică asumată din pasiune depind de o atmosferă lipsită de teamă și intimidare.

Așadar, ce-i de făcut acum?

În acest moment trebuie să admitem că am fost afectați cu toții de politica toxică – indiferent de ce convingeri avem sau de unde anume ne situăm pe spectrul ideologic.
Ar putea fi atunci acesta un moment în care să ne oprim și să redescoperim omul mai bun din noi? Să ne auzim glasul interior la fel de limpede cum am auzit acele împușcături? Americani, ce ne dorim să fim?

Nu e un lucru care depinde de politicieni, nici de rubricile editoriale.

Răspunderea ne revine, în calitate de vecini și cetățeni.

În fapt, această republică e a noastră, „dacă suntem în stare s-o păstrăm”, cum spunea Benjamin Franklin.

Haideți să începem de astăzi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele 6 luni venituri de 22627,2 mln lei

Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele 6 luni venituri de 22627,2 mln lei Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat în primele...

Disputa afaceristului Anatolie Stati cu guvernul kazah, soluționată pe cale amiabilă

Disputa afaceristului Anatolie Stati cu guvernul kazah, soluționată pe cale amiabilă Autoritățile din Kazahstan și oamenii de afaceri moldoveni Anatolie și Gabriel Stati au semnat...

Carburanții, mai ieftini! Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină

Carburanții, mai ieftini! Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină

VIDEO – Biden spune că s-a exprimat greşit atunci când a cerut ”ţintirea” lui Trump

Biden spune că s-a exprimat greşit atunci când a cerut ''ţintirea'' lui Trump Preşedintele american Joe Biden a declarat luni, într-un interviu pentru NBC, că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.