X

Ce NU trebuie să prezinte candidații în cadrul alegerilor locale generale la înregistrare

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează potențialii candidați la funcția de primar și/sau consilier local în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 că NU e nevoie de prezentarea certificatelor de integritate la solicitarea înregistrării în calitate de concurent electoral.

„Potrivit art. 68, alin. (1), p. f) din Codul electoral, pentru înregistrarea în calitate de concurenți electorali se va prezenta Declarația candidatului pe propria răspundere, prin care se confirmă că în privința sa nu au fost emise acte de constatare rămase definitive referitoare la încălcarea regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale (diferență substanțială), regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese, restricțiilor și limitărilor, acte care nu sunt prescrise.

Citește și : Ministrul Educației: Grădinițele din R. Moldova ar putea trece la autogestiune

În acest fel, ANI menționează că NU eliberează certificate de integritate pentru potențialii candidați la alegerile locale generale”, se arată într-un comunicat, transmite Știri.md.

Totodată, CEC menționează că „actele necesare pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral sunt indicate la art. 68 din Codul electoral nr.325/2022 și în Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile locale, aprobat de CEC prin hotărârea nr.1103/2023”.

Amintim că alegerile locale generale vor fi organizate la data de 5 noiembrie.

În timpul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11.058 de consilieri locali.

Citeşte şi: Guţul ar putea dizolva Adunarea Populară

 

Tags: ANICECconsilier localprimar
Categorii: PoliticăSocialȘtirile zilei