X

Ce sarcini îl aşteaptă pe succesorul cancelarului Merkel

Succesorul cancelarului Angelei Merkel va avea de îndeplinit o serie de sarcini atât pe plan politic intern, în Germania, cât şi la nivelul Uniunii Europene, în principal în domeniul imigraţiei, tranziţiei ecologice, relansării economice şi politicilor de securitate, informează mediafax.

Angela Merkel se află la putere în Germania de aproape 16 ani. În ultimii ani, şi-a atras critici dure din cauza politicilor în domeniul imigraţiei şi, mai recent, din cauza restricţiilor antiepidemice.

Citește și : UE spune că riscurile pentru libertatea presei persistă în Polonia

Totuşi, Angela Merkel este cunoscută pentru influenţa la nivelul Uniunii Europene şi pentru abordarea moderată de soluţionare a problemelor prin compromis.

Politicile climatice, autonomia strategică a Uniunii Europene şi relansarea economică sunt principalele teme pe care va trebui să le abordeze viitorul cancelar al Germaniei.

Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Acordul Ecologic European, a atras atenţia recent că politicile privind tranziţia digitală aplicate de Germania, principala economie a Uniunii Europene, vor fi determinante. “Trebuie să evităm ca politicile sociale să fie puse în opoziţie cu protecţia mediului”, a afirmat Frans Timmesmans, citat de Tagesschau.de.

Citește și : Acuzat de tentativă de VIOL, un indian este obligat acum să spele şi să calce rufele tuturor femeilor din satul său

Noul cancelar al Germaniei va trebui să gestioneze şi direcţia Uniunii Europene. Angela Merkel a colaborat strâns în ultimii ani cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pledând pentru dezvoltarea autonomiei strategice a Uniunii Europene. Criza generată de hotărârea SUA privind retragerea militară din Afganistan şi tensiunile apărute din cauza parteneriatului de securitate dintre Australia, Marea Britanie şi SUA (AUKUS) accelerează planurile Uniunii Europene privind automomia strategică, iar Germania va juca un rol extrem de important în procesul decizional. Noua abordare va implica şi găsirea de soluţii pentru relaţiile cu Rusia şi China.

Tags: +AUKUS+AfganistanAngela MerkelcancelarChinagermaniarusia
Categorii: Diaspora