Ce se cultivă cel mai bine în R. Moldova

Publicat:

Ce se cultivă cel mai bine în R. Moldova

În Republica Moldova, ar putea fi interzisă prin lege semănatul unor culturi agricole, în special cereale, în raioanele din sudul ţării afectate cel mai frecvent de secetă, a anunţat viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii.

“În toamnă, o să apară iarăși sudul Republicii Moldova, sunt sigur, cu probleme la culturile de grupa a II-a. Floarea soarelui, spre exemplu, poate mai puțin, dar porumb. Și sincer să fiu pentru toată lumea este clar că în ultimii 2.000 de ani în sudul Republicii Moldova precipitațiile sunt la nivel de 200-300 milimetri, iar porumbul are nevoie de 580-600 mm ca să crească, transmite Mold-street.com.


Practic o să urmeze la nivel de lege să stabilim că dacă în regiunea în care tu cultivi sunt precipitații sub 550-600 milimetri, tu nu trebuie să pui porumb. O să ajungem la nivelul ăsta, pentru că dacă tu nu ai agronom să-ți spună lucrul ăsta, noi la nivel de lege centralizat o să spunem că tu nu poți să pui porumb în sudul Republicii Moldova”, asta nu e de ieri. E de 2000 de ani”, a declarat ministrul Vladmir Bolea.

Ce se cultivă cel mai bine în R. Moldova

Totodată, ministrul a mai precizat că există agricultori care au plantat porumb pe terenuri unde este posibilă irigarea, dar nu au pornit sistemele de irigare.

Conform lui, aceștia au cerut despăgubiri, dar nu le vor primi.

De notat că specialiştii şi savanţii de mai mulţi ani au recomandat şi cerut de la autorităţi ca să fie limitate suprafeţele cultivate cu anumite culturi agricole, în special porumbul şi floarea soarelui, care ocupă suprafeţe foarte mari, iar cultivarea lor s-a extins semnificativ în ultimii 20 de ani.

Datele statistice relevă că în acest an circa 492.000 de hectare de terenuri (cu circa 37.000 hectare mai puţin ca în 2022) au fost semănate cu porumb, ceea ce constituie circa 31,1% din toate suprafeţele agricole semănate.

Ce se cultivă cel mai bine în R. Moldova

În cazul fermierilor mici cota porumbului este de peste 50%, iar la gospodăriile de lângă casă depăşeşte 65%.

Pe locul doi se află floarea soarelui – cu 389.000 de hectare (24,6%), iar pe trei grâul – cu 372.000 hectare (23,5%). Împreună cele trei culturi ocupă aproape 80% din toate suprafeţele semănate din Republica Moldova.

Citeşte şi: Rusia neagă asasinarea lui Prigojin

În schimb legumele ocupă doar 4-5% din suprafeţele semănate, iar sfecla de zahăr mai puţin de un procent.

Datele statistice arată că în ultimii 10-15 ani suprafeţele semănate cu porumb s-au extins cu circa 100.000 hectare, iar cele cu floarea soarelui – cu peste 150.000 hectare, în timp ce cele cu sfeclă de zahăr s-au diminuat de 3-4 ori, iar de legume de două ori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii ‘Okhmatdyt’ din Kiev este FALS

VIDEO - Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii 'Okhmatdyt' din Kiev este FALS Pe canalele rusești de Telegram...

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la...

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani Indiferent cine va fi ales în SUA ca viitor președinte, țara va fi obligată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.