Ce spune Gherman despre plecarea lui Stamate și cum răspunde fosta deputată

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a dezvăluit motivele pentru care fosta deputată PAS, Olesea Stamate, a pierdut încrederea partidului, potrivit NewsMaker.md.

Citește și: Nemerenco îi răspunde Doinei Gherman: „..dacă v-ați apucat să mințiți, măcar mințiți mai frumos…”

Gherman a acuzat-o pe Stamate că „avea o agendă puțin diferită de agenda proiectului” și că „abuza de încrederea” colegilor.

„De fiecare dată era nevoie să ai cu dumnea ei discuții separate, să o convingi de anumite chestii care erau cumva fundamentale pentru noi ca echipă. Evident că noi mergeam pe încredere, dar au fost mai multe situații în care noi am văzut că dumnea ei abuza de încrederea noastră și mai multe ori s-au întâmplat lucruri pe care ea le susținea că sunt adevărate, după care noi ne convingeam. „, a declarat Gherman.

Vicepreședinta Parlamentului a afirmat că Stamate urmărea să-și crească notorietatea politică prin opinii separate și că acțiunile sale erau „desproporționate” față de încrederea pe care i-o acordase partidul, inclusiv poziția de vicepreședintă și sprijinul în circumscripția Hâncești.

„E clar că avea un joc politic al ei personal și nu doar. Întotdeauna a ținut să aibă opinii separate și care să o scoată în evidență”, a adăugat Gherman.

Stamate a respins acuzațiile, afirmând că tocmai declarațiile Doinei Gherman confirmă că „PAS nu suportă opinii distincte”.

„Acesta a fost „păcatul” meu: să am o opinie proprie și să îmi permit să o exprim. În interiorul echipei! Vă puteți imagina ce fel de democrație construiește un partid care nu acceptă opinii diferite nici măcar în propria casă?”, a scris Stamate pe Facebook.

Fosta deputată a subliniat că niciodată nu a cerut funcții și că a ajuns vicepreședintă la invitația Maiei Sandu, nu din proprie inițiativă. De asemenea, a remarcat că toți colegii care „au avut curajul să gândească diferit” nu s-au mai regăsit pe listele PAS la alegerile parlamentare din 2025.

„Dacă aveți altceva de spus, spuneți clar, cu subiect și predicat, cu nume și fapte. Altfel, riscați să coborâți discursul la nivel de bârfă”, a conchis Stamate, propunând totodată o dezbatere publică televizată, „față în față, sinceră, fără filtre și fără lozinci”, a mai comentat ea.

This post was last modified on 06/04/2026 13:50 13:50

Tags: Doina GhermanOlesea StamateStamate Gherman
Știrile zilei