Ce va face NATO dacă Rusia va ataca Ucraina? Răspunsul lui Stoltenberg este clar

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a amintit marţi că Ucraina nu este membră a Alianţei, al cărei fundament este apărarea colectivă a membrilor ei, dar a subliniat că această organizaţie susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa ameninţărilor Rusiei, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Oferim Ucrainei un puternic sprijin politic şi practic. Nu este un membru al NATO, dar sprijinim ferm suveranitatea şi integritatea teritorială” a acestei ţări, a reacţionat Stoltenberg la sosirea sa la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din statele membre, după ce a fost întrebat dacă Kievul se poate aştepta la un ajutor din partea Alianţei în eventualitatea unui ”atac deschis” din partea Rusiei.


Citeşte şi: Victoria ‘vestelor galbene’: Macron suspendă creşterea preţurilor la carburanți

Miniştrii statelor NATO se vor întâlni marţi şi cu omologii lor din Ucraina şi Georgia, cu care vor aborda chestiuni de actualitate, cum ar fi ultima confruntare dintre Kiev şi Moscova în zona strâmtorii Kerci, unde Rusia a reţinut trei nave militare ucrainene împreună cu echipajele lor.

Stoltenberg a cerut din nou Rusiei să ”elibereze marinarii şi navele reţinute”. ”Aliaţii vor continua să contribuie la modernizarea Forţelor Armate ucrainene, cu diferite fonduri, la capitolul cibernetic, pentru centrele de comandă şi control şi pentru modernizarea Marinei ucrainene”, a mai spus secretarul general al NATO.

Citeşte şi: Rusia ÎNCHIDE o zonă din Marea Neagră pentru manevre militare

Ucraina a cerut NATO să trimită mai multe nave militare în zona Mării Negre, dar surse din cadrul Alianţei au transmis că nu există niciun plan pentru a da curs acestei solicitări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.