Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Etniilor se desfășoară la Chișinău

Publicat:

La Chișinău se desfășoară cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”. Evenimentul are loc în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. Vizitatorii vor descoperi porturile populare, dansurile tradiționale, vor avea posibilitate să admire expoziții tematice dar și să guste din bucatele tradiționale.

Festivalul are drept scop să unească oamenii, a precizat șefa Direcției Agenția Relații Interetnice, Ludmila Burlaca.


Citeşte şi: ONG-urile cer o pedeapsă disciplinară pentru Bolea

„Trebuie să demonstrăm la toți că trăim în unitate prin diversitate, că valorile și principiile democratice, toleranța, non-discriminarea și multe altele sunt principalele momente pentru care noi trebuie să mergem. Acest festival are menirea să unească oamenii, să demonstreze că suntem un state care ne iubim Patria, în care vorbim limba română, dar păstrăm și limbile vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Festivalul etniilor se organizează de fiecare dată în a treia duminică a lunii septembrie”, a spus Ludmila Burlaca.

Conform datelor statistice în Republica Moldova sunt înregistrate 90 de etnii, iar la festival participă 40 de organizații etno-culturale. Potrivit Ludmilei Burlaca, cele mai mari comunități etnice din țară sunt cele ucrainene, bulgare și găgăuze.

Citește și : Gazele s-ar putea ieftini în R.Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai multe țări europene au restricționat utilizarea telefoanelor mobile în școli. Regulile din Franța, Olanda, Italia și Ungaria

Mai multe țări europene au restricționat utilizarea telefoanelor mobile în școli. Regulile din Franța, Olanda, Italia și Ungaria Utilizarea în exces a telefoanelor mobile în...

Turneu de recrutare pentru Disneyland Paris: Compania vrea să găsească 7.000 de angajați

Turneu de recrutare pentru Disneyland Paris: Compania vrea să găsească 7.000 de angajați Parcul de distracții Marne-la-Vallée propune mai multe sesiuni de recrutare în Franța...

Meta va folosi postări publice de pe Facebook şi Instagram în Marea Britanie pentru a antrena AI

Meta va folosi postări publice de pe Facebook şi Instagram în Marea Britanie pentru a antrena AI Meta Platforms va începe să-şi antreneze modelele de...

Cea mai bună pizza din lume pentru 2024 nu este în Italia, potrivit unui top făcut de o organizație italiană

Cea mai bună pizza din lume pentru 2024 nu este în Italia, potrivit unui top făcut de o organizație italiană Mulți newyorkezi vor spune cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.