X

„Cea mai mare amenințare a războiului informațional dus de Rusia este deturnarea cursului european al R. Moldova”

Marian Voicu și Cătălin Gomboș: „Cea mai mare amenințare a războiului informațional dus de Rusia este deturnarea cursului european al R. Moldova

Cea mai mare amenințare și concentrare a forțelor Rusiei este acum pe deturnarea parcursului european, au subliniat, în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău, experții Marian Voicu și Cătălin Gomboș, specializați în demontarea propagandei și știrilor false.

Citeşte şi: Hezbollah a lansat pentru prima dată o rachetă balistică în direcţia Tel Avivului – Stiripesurse.md

Republica Moldova reprezintă, pentru Federația Rusă și agenții săi de influență, un poligon în care s-au testat diferite experimente și arme de propagandă, susține jurnalistul Marian Voicu, autor al volumului „Matrioșka mincinoșilor, fake news, manipulare, populism”.

„Cea mai mare amenințare a războiului informațional dus de Rusia este deturnarea cursului european al R. Moldova

„Spun poligon, pentru că aici a fost pentru prima dată testată această teorie conform căreia rusofobii i-ar măcelări pe ruși sau rusofoni în regiunea transnistreană. Armata rusă, în 1992, când a pornit războiul, și nu a fost un război civil, cum le place rușilor să spună, a spus că rușii sunt uciși de naționaliștii moldoveni de la Chișinău, ajutați de fasciștii români. Același pretext a fost invocat în 2008 de Moscova când a invadat Georgia, și a ocupat o treime din acest stat, și în 2022, când a fost invadată, pe scară largă, Ucraina”, a spus Marian Voicu în cadrul emisiunii „Maluri de Prut”.

Odată testată eficiența unei arme de către propaganda rusă, de către „spețpropaganda” rusă, disciplină care se învață la Academia militară de la Moscova, se trece la rafinarea și diversificarea canalelor de comunicare a acestei arme, subliniază Marian Voicu. Evoluțiile în domeniul digital amplifică în prezent folosirea și mai distructivă de către Moscova a propagandei.

„Ce s-a schimbat în mod fundamental de la inventarea ”„spețpropagandei” este social media, care amplifică tot, care este o cutie de rezonanță formidabilă și rafinarea unor tehnologii. De exemplu, „deep fake-ul” care devine din ce în ce mai greu de perceput ca fiind fake, sau inteligența artificială cu care, de exemplu, propaganda rusă produce mii de știri false pe canalele de telegram. Această eficiență este teribilă, pentru că efortul de a demonta acest val nu poate fi productiv”, a mai subliniat Marian Voicu.

„Cea mai mare amenințare a războiului informațional dus de Rusia este deturnarea cursului european al R. Moldova

Cea mai mare amenințare a războiului informațional fără precedent pe care Rusia îl duce în Republica Moldova este deturnarea cursului și parcursului integrării europene a Republicii Moldova, spune jurnalistul Cătălin Gomboș, redactor-șef la Veridica.ro, portal specializat pe demontarea știrilor false.

„În acești 30 de ani de independență, în cel puțin jumătate din ei au fost la putere partide declarat pro-ruse și moldoveniste, pe de o parte. Pe de altă parte, și când nu au fost la putere acele formațiuni, spațiul mediatic din Republica Moldova a fost dominat copios de ruși. Evident că cine trăiește în această țară și vede știrile la televiziunea de stat, dă și pe canalele rusești și vede aceste povești repetate… Vorbim deja de a treia, a patra generație manipulată și crescută cu aceste pseudo-istorii, false istorii”, a menționat Cătălin Gomboș.

Jurnalistul Cătălin Gomboș dă exemplul Georgiei, unde puterea a fost preluată de forțe pro-ruse, reușind să deturneze progresul și să îndepărteze această țară de la cursul său european. Experții fac apel la consolidarea forțelor societății civile și jurnaliștilor în consolidarea și sprijinirea cetățenilor de a-și dezvolta gândirea critică pentru a distinge informațiile false și propaganda rusă de adevăr.

Tags: Cătălin Gomboș:Marian Voicurusia
Politică