X

Cea mai mare cifră de contagieri zilnice depistate în Rusia după patru luni

Rusia a înregistrat în ultimele 24 de ore 12.505 noi cazuri de COVID-19, cu 12,5 % mai mult decât în ziua anterioară, şi 396 de decese, au informat autorităţile sanitare din ţară, relatează vineri EFE, potrivit agerpres

Este vorba de cea mai mare cifră de contagieri zilnice depistate în Rusia din data de 22 februarie.

Citește și : Peste 40 de milioane de italieni s-au vaccinat anti-COVID. Un sfert din populaţie a fost imunizată complet

Moscova este oraşul cel mai afectat de această recrudescenţă a cazurilor, care în ultima zi s-au cifrat la 5.853, cifră care nu mai fost înregistrată în capitală de la jumătatea lunii ianuarie anul acesta.

Cu ultimul bilanţ realizat de autorităţi, cifra cazurilor confirmate în Rusia de la declanşarea pandemiei a ajuns în total la 5.180.454.

În ultima zi au decedat 396 de persoane, fapt ce a ridicat la 125.674 numărul total al deceselor de COVID-19.

În faţa creşterii numărului de contagieri, Primăria din Moscova a anunţat miercuri o înăsprire a controlului măsurilor sanitare pentru a frâna răspândirea COVID-19.

Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a afirmat că în următoarele zile vor fi deschise mai multe spitale pentru primirea de pacienţi cu COVID-19 şi că în prezent 10.000 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate.

În pofida unei agravări a situaţiei, Sobianin a respins posibilitatea impunerii unui lockdown şi a unor măsuri precum închiderea centrelor comerciale sau de agrement.

Potrivit directorul Spitalului Kommunarka din Moscova, Denis Protsenko, tratamentele în ultimul timp nu mai sunt a fel de eficiente împotriva COVID-19.

Citește și : Ambasada Rusiei din SUA acuză NATO de provocări în Marea Baltică

“Factorii de risc de dezvoltare a unei forme grave (a bolii) nu s-au schimbat major, dar există o oarecare preocupare: există senzaţia că virusul se schimbă”, a declarat Protsenko postului de radio Eco din Moscova.

Spitalul Kommunarka, deschis la începutul anului trecut, este specializat în tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Potrivit lui Protsenko, distins de preşedintele Vladimir Putin cu titlul de Erou al Muncii, a subliniat că vaccinarea anti-COVID-19 este singura cale de a învinge pandemia.

Tags: covid-19moscovarusiaSerghei Sobianin
Categorii: Diaspora