Cea mai recentă recrudescenţă a pandemiei de COVID-19 din China este alimentată de subvariantele Omicron BA.5.2 şi BA.5.7

Cea mai recentă recrudescenţă a pandemiei de COVID-19 din China este alimentată predominant de subvariantele Omicron BA.5.2 şi BA.5.7, care reprezintă împreună 97,5% din totalul infectărilor locale, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP, potrivit agerpres

Datele au la bază o analiză ce a cuprins peste 2.000 de genomuri secvenţiate de Centrul Chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, au anunţat reprezentanţii OMS.

Citește și : După decesul lui Benedict al XVI-lea, papa Francisc începe o nouă fază a pontificatului

Potrivit OMS, aceste date sunt în concordanţă cu cele furnizate de genomurile turiştilor proveniţi din China şi transmise de alte ţări către o bază de date globală. Nicio variantă nouă şi nicio mutaţie a unei variante de interes cunoscute nu au fost remarcate în cadrul datelor publice disponibile.

Datele provin de la o reuniune a principalilor cercetători din China cu grupul tehnic de consilieri din cadrul OMS ce a avut loc marţi, în contextul îngrijorărilor legate de răspândirea rapidă a infectărilor cu noul coronavirus în cea de-a doua economie a lumii.

OMS le-a cerut oamenilor de ştiinţă să prezinte date detaliate despre secvenţierile virale, pentru a se obţine astfel o claritate mai mare în ceea ce priveşte spitalizările, decesele şi vaccinările.

Citește și : SUA consideră guvernul Maduro ‘ilegitim’ în Venezuela

This post was last modified on 04/01/2023 17:55 17:55

Tags: Chinacovid-19OmicronOMS
Categorii: Știrile zilei