‘Ceasul Apocalipsei’ a ajuns la 90 de secunde de momentul unui dezastru

Publicat:

Cronometrul privind riscul autodistrugerii omenirii a ajuns la 90 de secunde de momentul unui dezastru, în principal din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, dar şi pe fondul riscurilor climatice şi tehnologice, conform organizaţiei denumite Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (BAS), informează mediafax.

Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS) a anunţat marţi că principalele riscuri privind un conflict militar atomic sunt asociate conflictului din Ucraina şi tensiunilor dintre Rusia şi Occident. Dar există şi riscuri asociate crizei climatice şi încălcărilor reglementărilor internaţionale, precum şi ameninţări biologice şi generate de avansarea tehnologiilor.


Citește și : Jacinda Ardern îşi exprimă recunoştinţa pentru timpul petrecut la conducerea Noii Zeelande

“Trăim într-o perioadă de pericole fără precedent, iar cronometrul care indică riscul unui dezastru global reflectă realitatea. 90 de secunde reprezintă cea mai scurtă durată de până acum (…). Administraţia SUA, aliaţii din NATO şi Ucraina au la dispoziţie numeroase canale de dialog; îi îndemnăm pe lideri să exploreze toate posibilităţile pentru a majora durata până la un dezastru de acest fel”, a declarat dr. Rachel Bronson, preşedintele organizaţiei Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS).

În 2022, cronometrul privind riscul autodistrugerii omenirii era la 100 de secunde de momentul unui dezastru, la fel ca în 2021.

Citește și : Acord UE-Mercosur: Încă există ‘bariere’, potrivit Argentinei şi Braziliei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.