X

Ceban va contesta decizia ce vizează schimbarea șefilor de la educație

Ceban va contesta decizia ce vizează schimbarea șefilor de la educație

Edilul Capitalei, Ion Ceban, spune că va contesta la Curtea Constituțională decizia aprobată săptămâna trecută, ce ține de schimbarea șefilor de la educație, în ajunul alegerilor locale.

Ceban va contesta decizia ce vizează schimbarea șefilor de la educație

„Le-am cerut juriștilor Primăriei Chișinău, șefului interimar al Direcției Educație, Andrei Pavaloi, și viceprimarului Angela Cutasevici să pregătească dosarul pentru a contesta la Curtea Constituțională aberațiile aprobate de PAS, săptămâna trecută, cu privire la numire, în plină campanie electorală, a șefilor de direcții locale pentru învățământ direct de Ministerul Educației, instituție care, în doi ani, a compromis toate reformele, aici mă refer la reforma universitară, închiderea grădinițelor la nivel de țară”, a declarat Ceban, transmite Realitatea.md.

Citeşte şi: Sute de ucraineni au fugit în România din cauza mobilizării

Amintim că, săptămâna trecută, Ceban a declarat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) „distruge intenționat sistemul educației”, și critica un amendament de modificare a Codului educației, înregistrat de către parlamentarul Eugen Sinchevici.

Potrivit edilului, documentul „încălcă grav principiul democrației, transparenței și sfidează grav principiul autonomiei locală”.

Tags: Curtea ConstitutionalaEugen SincheviciIon CebanPartidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).
Categorii: SocialȘtirile zilei