Un număr de 36 de partide politice au dreptul de a participa la alegerile locale noi și referendumul local din 17 mai 2026. Lista acestora a fost publicată astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează MOLDPRES.
Conform prevederilor legale, admisibilitatea participării la alegeri este precondiționată de obligativitatea partidelor politice de a prezenta Agenției Servicii Publice, până la data începerii perioadei electorale, lista numerică și nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența art. 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Astfel, potrivit informațiilor oferite de Agenția Servicii Publice, din cele 66 partide politice înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice la situația din 16 februarie 2026, 36 partide politice au prezentat informația necesară, fiind stabilită admisibilitatea acesteia, precum și activitatea acestora nu este limitată și/sau încetată.
Pe 17 mai 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți, raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, orașul Taraclia, raionul Taraclia, municipiul Orhei, raionul Orhei, satul Topala, raionul Cimișlia, satul Copceac, UTA Găgăuzia, satul Plop, raionul Dondușeni și comuna Frumușica, raionul Florești. Totodată, referendumul local privind revocarea primarului va avea loc în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029












