CEC a autorizat efectuarea a trei sondaje de opinie publică

Publicat:

În cadrul ședinței de astăzi, 30 august, Comisia Electorală Centrală a autorizat efectuarea a trei sondaje de opinie publică în perioada electorală a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Potrivit documentului depus de către Date Inteligente SRL, chestionarea celor trei sondaje va fi efectuată în perioada 30 august – 8 septembrie, 25 septembrie – 2 octombrie și 22-29 octombrie curent, pe un eșantion național de 1.000 de respondenți. Colectarea datelor se va face telefonic și on-line.


Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

De menționat că, potrivit noilor prevederi din legislația electorală, pentru a realiza sondaje de opinie și exit-polluri în perioada electorală, persoanele juridice și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale.

Cererile pentru autorizarea sondajelor de opinie pot fi depuse la Comisia Electorală Centrală cel târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor.

Informațiile privind sondajelor de opinie și a exit-poll-urile autorizate în perioada electorală, dar și despre organizarea scrutinului din 5 noiembrie curent, sunt disponibile pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Alegeri locale generale 2023”.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.