CEC a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie

Publicat:

CEC a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie. Membrii CEC au aprobat, în ședința din 7 septembrie, cererea depusă de Partidul Politic Partidul „ȘANSĂ” privind înregistrarea în calitate de participant la referendumul republican constituțional, cu opțiunea „NU”, scrie radiomoldova.md.

Urmare sesizării Ministerului Justiției de către CEC privind inițierea procedurii de limitare a activității formațiunii politice, prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 16 august a fost dispusă limitarea activității Partidului Politic „ȘANSA” pe un termen de trei luni. La moment, cauza vizată este examinată la Curtea de Apel Bălți. Astfel, în cazul în care va fi emisă o decizie judecătorească executorie privind limitarea activității solicitantului, desfășurarea activității acestuia în calitate de participant la referendum va deveni inadmisibilă, iar decizia CEC ar urma să fie revocată.


Citește și: În grădina unui gospodar de la Ratuș crește un dovleac de peste 700 kg

Până în prezent, la CEC au fost înregistrați cinci participanți la referendum. Detalii suplimentare pe https://a.cec.md/ro/inregistrarea-participantilor-la-referendum-16507.html.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Oleg Crețul a cucerit medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Paris

Judocanul Oleg Crețul a cucerit medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Paris Avem a treia medalie de bronz pentru Republica Moldova în istoria...

Şeful GUR: Telegram este o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei

Şeful GUR: Telegram este o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei Şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR), Kirilo Budanov,...

Zona centrală a municipiului Cahul a fost renovată, cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova

Zona centrală a municipiului Cahul a fost renovată, cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova Zona adiacentă a Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din municipiul...

Festivalul de film de la Veneţia: filmul ‘Russians at War’ provoacă polemică în Ucraina, regizoarea sa se apără

Festivalul de film de la Veneţia: filmul 'Russians at War' provoacă polemică în Ucraina, regizoarea sa se apără Personalităţi politice şi culturale ucrainene şi-au exprimat,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.