X

CEC a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie

CEC a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat încă un participant la referendumul din 20 octombrie. Membrii CEC au aprobat, în ședința din 7 septembrie, cererea depusă de Partidul Politic Partidul „ȘANSĂ” privind înregistrarea în calitate de participant la referendumul republican constituțional, cu opțiunea „NU”, scrie radiomoldova.md.

Urmare sesizării Ministerului Justiției de către CEC privind inițierea procedurii de limitare a activității formațiunii politice, prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 16 august a fost dispusă limitarea activității Partidului Politic „ȘANSA” pe un termen de trei luni. La moment, cauza vizată este examinată la Curtea de Apel Bălți. Astfel, în cazul în care va fi emisă o decizie judecătorească executorie privind limitarea activității solicitantului, desfășurarea activității acestuia în calitate de participant la referendum va deveni inadmisibilă, iar decizia CEC ar urma să fie revocată.

Citește și: În grădina unui gospodar de la Ratuș crește un dovleac de peste 700 kg

Până în prezent, la CEC au fost înregistrați cinci participanți la referendum. Detalii suplimentare pe https://a.cec.md/ro/inregistrarea-participantilor-la-referendum-16507.html.

Tags: CECComisia Electorala Centralareferendum
Social