X

CEC anunță consultări publice, inclusiv asupra procedurii de vot prin corespondență

CEC anunță consultări publice, inclusiv asupra procedurii de vot prin corespondență

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inițiat consultări publice a proiectului de hotărâre „Pentru aprobarea Instrucțiunii privind procedura de vot prin corespondență la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024”.

Citește și: Sistemele informatice a AIC nu au fost perturbate

Scopul elaborării proiectului de instrucțiune constă în stabilirea mecanismului de completare a buletinului de vot, precum și procedurile pentru returnarea plicurile de către alegători prin intermediul oficiilor poștale sau al serviciilor de curierat

De asemenea, CEC a inițiat consultări publice și privind proiectul de hotărâre  „Pentru aprobarea Instrucțiunii privind procedura de numărare, centralizare și afișare a rezultatelor votării prin corespondență”. Scopul elaborării proiectului constă în stabilirea clară a mecanismului și procedurilor electorale, dezvoltarea prevederilor legale ce ar cuprinde reglementări despre numărarea, centralizarea și completarea procesului-verbal privind votul prin corespondență.

Un alt proiect se referă la Instrucțiunea privind identificarea de la distanță, prin mijloace digitale, a alegătorilor. Elaborarea acestuia rezidă din necesitatea reglementării modului de identificare a alegătorilor ce au solicitat să fie înregistrați pentru exercitarea votului prin corespondență, în vederea verificării identității și, după caz, confirmării cererii de înregistrare pentru votul prin corespondență.

Observațiile, sugestiile și propunerile cu valoare de recomandare asupra primelor două proiecte pot fi trimise până la data de 31 iulie 2024, inclusiv.

Tags: Comisia Electorală Centrală (CEC)consultari publiceconsultari publice CECvot pin corespondenta
Știrile zilei