X

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a acordat despăgubiri unor copii grav răniţi, în 2008, de o grenadă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi statul rus pentru că nu a acordat despăgubiri unor copii grav răniţi, în 2008, de o grenadă găsită lângă o şcoală, în oraşul Cita din Siberia orientală, relatează AFP, scrie agerpres.

Potrivit CEDO, cei doi copii, care aveau atunci şapte şi respectiv 13 ani, au descoperit grenada într-un transport de nisip adus “de pe un şantier dintr-o zonă militară”. Dispozitivul le-a căzut din mână şi a explodat, cei doi suferind răni la picioare, piept şi stomac.

Citește și : Zeci de mii de iranieni marchează pe stradă 41 de ani de la revoluţia islamică

După nouă zile de anchetă, parchetul militar din garnizoana din Cita a conchis că “niciun militar nu a fost implicat în pierderea” respectivei grenade şi a remis dosarul poliţiei, care l-a clasat în decembrie 2013.

Justiţia rusă a respins solicitarea de despăgubiri formulată de mamele celor doi copii.

Ancheta din Rusia a stabilit că grenada a fost aruncată fără a exploda, fiind “apoi transportată într-o încărcătură de nisip până în cartierul” unde a fost găsită de copii. Dar, potrivit CEDO, în pofida “bănuielilor de neglijenţă din partea militarilor, anchetatorii nu au examinat posibilitatea ca grenada să fi fost pierdută în urma unui exerciţiu militar şi nici nu au încercat să afle unde a ajuns şi cine ar fi trebuit să aibă grijă de ea”.

CEDO a apreciat că a fost încălcat articolul 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului privind “dreptul la viaţă” şi a condamnat Moscova la plata a 40.000 de euro daune morale.

Citește și : Lipsa unui acord cu Londra implică tarife pentru produsele ‘made in UK’

Tags: CEDOcopiigrenadamoscovarusiasiberia
Categorii: Diaspora