X

CEDO condamnă Spania pentru retrimiterea IMEDIATĂ de migranţi sosiţi în enclava Melilla

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marţi Spania pentru că a retrimis colectiv şi fără nicio decizie administrativă sau judiciară migranţi sosiţi în enclava spaniolă Melilla, în nordul Marocului, informează AFP, potrivit agerpres.

Cei doi reclamanţi, originari din Mali şi din Coasta de Fildeş, au fost arestaţi de poliţia spaniolă în 13 august 2014, în momentul în care treceau gardul ce separă teritoriile marocan şi spaniol, apoi imediat ‘încătuşaţi şi retrimişi spre Maroc’, la Fez, la peste 300 de kilometri distanţă.

Citeşte şi: Bomba artizanală descoperită la Paris: Unul dintre arestaţi era în vizorul poliţiei

În momentul când cei doi au hotărât să treacă de gard, cei doi bărbaţi trăiau de mai multe luni într-o tabără improvizată în zona muntelui Gurugu, unde sute de migranţi s-au instalat aşteptând să traverseze frontiera.

Odată ajunşi de partea cealaltă, ‘ei nu au făcut obiectul niciunei proceduri de identificare din partea autorităţilor spaniole’, subliniază CEDO în decizia sa, ceea ce conferă acestor expulzări un caracter colectiv.

Apoi, ‘măsuri de îndepărtare au fost luate în absenţa oricărei decizii administrative sau judiciare prealabile’, explică CEDO, care a condamnat Madridul la plata a 5.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi.

‘Ei nu au avut posibilitatea de a se exprima asupra circumstanţelor personale, nici de a fi asistaţi de avocaţi, de translatori sau de medici’, subliniază judecătorii, care şi-au fondat decizia pe imagini trase de martori şi de jurnalişti înainte de expulzarea celor doi.

Citeşte şi: Theresa May nu vrea să impună ‘linii roşii’ în ceea ce priveşte atitudinea miniştrilor britanici

CEDO ‘conferă o importanţă deosebită versiunii reclamanţilor, pentru că aceasta este coroborată cu numeroase mărturii primite între altele de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al ONU’, precizează aceasta.

Enclavele spaniole Ceuta şi Melilla, din nordul Marocului, constituie singurele frontiere terestre dintre Africa şi Europa.

Sute de bărbaţi şi femei încearcă în fiecare an să sară gardurile înalte de peste 6 metri şi care au pe alocuri sârmă ghimpată şi lame ascuţite, în pofida denunţării de către ONG-uri a rănilor pe care acestea le provoacă.

Tags: CeutaCoasta de FildeşCurtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO)FezGuruguMaliMarocMelillaspaniatabara de refugiati
Categorii: Diaspora