CEDO respinge plângerea făcută de fostul prim-ministru al R.Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins toate plângerile privind condiţiile de detenţie ale reclamanţilor din Republica Moldova, între care şi fostul prim-ministru Vlad Filat (foto), pe motiv că a apărut un remediu la nivel naţional, informează presa de peste Prut, potrivit agerpres.

Decizia survine după ce au fost examinate plângerile a cinci reclamanţi: Vladimir Filat, Ion Moţpan, Vladimir Ţurcanu, Chirică Lazăr şi Roman Zvezdebnco, însă are efect asupra tuturor cererilor înaintate de reclamanţii din Republica Moldova, a precizat joi Bizlaw.md.

Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

CEDO a indicat că de la 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări ale Codului de procedură penală, care prevăd introducerea unui nou remediu preventiv şi compensatoriu, astfel că reclamanţii pot să apeleze la soluţia oferită de Codul de procedură penală, în termen de patru luni de la intrarea în vigoare a modificărilor (1 ianuarie 2019).

De la 1 ianuarie, persoanele deţinute cel puţin 10 zile în condiţii inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri băneşti. Asemenea prevederi se regăsesc în Codul de procedură penală, care a fost completat cu trei articole noi.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Astfel, condamnaţii care au fost deţinuţi cel puţin 10 zile în condiţii contrare prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot solicita, cu titlu de despăgubiri, reducerea pedepsei. Reducerea va fi calculată în termeni de la 1 la 3 zile de reduceri pentru 10 zile de detenţie în condiţii precare, calculate cumulativ, notează portalul Deschide.md.

Referitor la cazul lui Filat, presa de la Chişinău menţionează că a fost respinsă doar una din plângerile fostului prim-ministru, care în afară de condiţiile de detenţie, a depus plângeri privind ilegalitatea deţinerii sale în arest şi respectarea vieţii private. Potrivit avocatului său, Victor Munteanu, CEDO a respins doar plângerea referitoare la condiţiile de detenţie, restul sesizărilor urmând a fi examinate.

Citeşte şi: În plină pandemie, Kyriakos Mitsotakis își remaniază propriul guvern

Tags: Chirică LazărCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)on Moţpanrepublica moldovaRoman ZvezdebncoVlad FilatVladimir Ţurcanu
Categorii: Diaspora