CEDO respinge plângerea lui Platon

Publicat:

CEDO respinge plângerea lui Platon

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat inadmisibilă cererea lui Veaceslav Platon împotriva Republicii Moldova, prin intermediul căreia s-a plâns de încălcarea drepturilor sale.

Mai exact, Platon a arătat că, pe 23 iulie 2016, instanța de judecată a admis demersul procurorului cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive în privința lui, el nefiind informat despre ședință, fiind la acel moment în străinătate. Astfel, avocatul său nu fusese prezent la ea, interesele reclamantului fiind reprezentate de către un avocat din oficiu, scrie bizlaw.md.


Vezi şi: VIDEO – Dezbatere tensionată între un Trump plin de aplomb şi un Biden confuz – Stiripesurse.md

La 29 iulie 2016, reclamantul a fost extrădat din Ucraina în Republica Moldova. În urma arestării reclamantului, el a fost plasat în Penitenciarul nr. 13. În timpul detenției sale, avocații reclamantului au solicitat de mai multe ori instituției penitenciare să li se permită să se întâlnească cu reclamantul.

CEDO respinge plângerea lui Platon

Reclamantul a depus plângeri la adresa mai multor autorități, invocând limitarea numărului și a duratei întrevederilor cu avocații săi în timpul detenției.

Platon s-a plâns în fața Curții de faptul că, în cadrul procedurilor judiciare privind aplicarea măsurii preventive în privința sa, el nu a fost asistat de către avocatul ales, că au existat mai multe limitări la întrevederile sale cu avocații și că ședințele de judecată nu au fost publice.

Cu privire la plângerea reclamantului referitoare la acordarea asistenței juridice din oficiu, Curtea a notat că acest capăt de cerere se referă doar la evenimentele din iulie 2016, iar ultima decizie în acest sens a fost adoptată la 4 august 2016. Ținând cont de faptul că cererea la Curte a fost depusă la 16 august 2017, id est cu depășirea termenului de 6 luni, Curtea a respins acest capăt de cerere din cauza nerespectării termenului de șase luni, în sensul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

CEDO respinge plângerea lui Platon

Cu referire la obstrucționarea întrevederilor reclamantului cu avocați aleși, deși au existat anumite cazuri în care avocații au fost nevoiți să aștepte câteva ore pentru a comunica cu reclamantul și nu întotdeauna a fost posibil să se vadă cu el în aceeași zi, Curtea a reținut că reclamantul totuși a beneficiat de mai multe întrevederi cu avocații săi (aproape o dată la două zile în cursul primelor două luni de detenție și cel puțin de două ori pe săptămână ulterior). Prin urmare, el a avut posibilitate să se pregătească pentru ședințele de judecată. De asemenea, Curtea a notat că ședința de judecată din 1 septembrie 2016 s-a limitat la informarea reclamantului despre încheierea din 23 iulie 2016 și nu a vizat în mod direct detenția reclamantului. În plus, ea a observat că reclamantul a depus mai multe plângeri către mai multe autorități, fapt ce denotă că avocații săi au reușit să obțină instrucțiuni de la reclamant și să-l țină informat. În consecință, Curtea a opinat că nu au fost afectate substanțial garanțiile procedurale prevăzute la Articolul 5 § 4 din Convenție, respingând acest capăt de cerere ca fiind vădit nefondat, în sensul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Cu privire la publicitatea ședințelor, Curtea a constatat că nu a fost demonstrată existența unor circumstanțe care ar indica asupra necesității desfășurării ședințelor publice, declarând și acest capăt de cerere ca fiind vădit nefondat, în sensul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Din aceste considerente, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.

La începutul acestui an Curtea a pronunțat o altă decizie în cauza Platon v. Republica Moldova după ce reclamantul s-a plâns de pretinsa maltratare în timpul aflării lui în custodia statului şi eşecul autorităţilor naţionale de a efectua o anchetă efectivă în această privinţă. În aces caz cererea a fost radiată de pe rol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor Un bărbat a murit, după ce a fost strivit...

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile Dacă îți dorești să scapi de kilogramele în plus, sfatul specialiștilor este să eviți dietele...

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an În sudul țării este în toi recoltarea cerealelor...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.