X

Cehia a marcat 80 de ani de la asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich, unul din arhitecţii Holocaustului

Cehia a marcat vineri 80 de ani de la asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich în 1942, transmite dpa, potrivit agerpres

Este pentru prima oară când se marchează public moartea lui Heydrich, eveniment organizat în amintirea rezistenţei cehe împotriva ocupaţiei naziste.

Citește și : Putin i-a spus cancelarului Austriei că acuzaţiile privind criza alimentară sunt ‘lipsite de fundament’

Acest “act extraordinar de curajos” a fost unic în istoria celui de-al doilea război mondial, a subliniat premierul Petr Fiala.

Sute de spectatori au urmărit o reconstituire a evenimentelor istorice. Doi actori şi-au asumat rolul luptătorilor din rezistenţă Jozef Gabcik şi Jan Kubis, care, pe 27 mai 1942, au organizat o ambuscadă asupra maşinii oficiale în care se afla Heydrich, la o cotitură de drum. Grav rănit de o grenadă, Heydrich, un arhitect al Holocaustului care avea titulatura de protector adjunct al Reich-ului Boemiei şi Moraviei, a murit câteva zile mai târziu în spital.

Ministrul britanic de externe Liz Truss a participat la eveniment şi s-a declarat mândră că Gabcik şi Kubis au fost instruiţi în Marea Britanie.

Referindu-se la actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei, şefa diplomaţiei britanice a declarat că “Cehia cunoaşte pericolele împăciuitorismului şi compromisului în faţa agresiunii. Trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă şi că Rusia se retrage”.

Citește și : Iranul va lua ‘măsuri punitive’ împotriva Greciei în legătură cu confiscarea petrolului iranian de pe o navă (presă)

O expoziţie despre acest asasinat a fost vernisată vineri seara la Muzeul Naţional. Titlul acesteia, “Nu renunţăm niciodată”, sunt o trimitere la ultimele cuvinte ale luptătorilor din rezistenţă care au fost trădaţi.

Jan Kubis a murit într-o luptă cu unităţile SS, în timp ce Jozef Gabcik şi alţi camarazi de-ai săi s-au sinucis, nevăzând altă cale de ieşire.

Tags: cehiaJan KubisPetr FialaReinhard Heydrich
Categorii: Diaspora