X

Cehia: Andrej Babis va refuza să demisioneze din postul de premier chiar dacă va fi inculpat pentru fraudă

Premierul Cehiei, miliardarul Andrej Babis, a declarat sâmbătă că nu va demisiona, chiar dacă va fi pus sub acuzare pentru implicare într-o fraudă cu subvenţii europene, relatează AFP, scrie Agerpres.

Săptămâna trecută, poliţia a recomandat inculparea şefului guvernului pentru implicarea sa într-o fraudă cu subvenţii europene în valoare de două milioane de euro şi pentru care riscă o pedeapsă de cinci până la zece ani de închisoare. “Nu voi demisiona deoarece spun de la început că aceasta este o chestiune politică”, a declarat Babis pentru cotidianul DNES al cărui proprietar este.

Citește și : Atacul lansat în apropiere de Ministerul Comunicaţiilor din Kabul a încetat după mai mult de cinci ore de asediu

Al doilea om în topul averilor din Cehia, Babis, în vârstă de 64 de ani, a fost inculpat în 2017 într-o afacere de deturnare de fonduri prezumată datând din 2007-2008 şi legată de complexul său hotelier “Cuibul de barză”, lângă Praga. “Dacă nu aş fi fost în politică, nimeni nu ar fi auzit de ‘Cuibul de barză’ “, a spus Babis.

“Oamenii continuă să comploteze împotriva mea, să sape în trecut. Acest caz se întinde pe o perioadă de 12 ani”, a insistat el, calificând ”grele” acuzaţiile împotriva familiei sale.

Preşedintele Milos Zeman, care l-ar putea demite în mod legal pe premier, a declarat joi că nu va face acest lucru. “Un prim-ministru pus sub acuzare nu este un prim-ministru condamnat”, a explicat el.

Citește și : Zelenski şi Poroşenko se vor înfrunta duminică în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina

În pofida acestui caz şi a acuzaţiilor potrivit cărora Babis ar fi fost agent al poliţiei secrete comuniste în anii ’80, partidul său populist ANO conduce detaşat în sondaje.

Potrivit unui sondaj efectuat în martie-aprilie de către Institutul Kantar CZ, ANO este susţinut de 33% dintre cehi, urmat de Partidul Piraţilor (19%).

Tags: Andrej BabisANOcehiafraudaPragapremiersondaje
Categorii: Diaspora