X

Cehia ar putea menţine graniţele închise timp de şase luni

Cehia plănuieşte să menţină graniţele închise pentru ‘multe luni’, a declarat duminică Roman Prymula, epidemiologul care conduce comitetul naţional de criză împotriva epidemiei, transmite dpa, scrie agerpres.

‘Graniţele vor rămâne închise mai multe luni. Va depinde de situaţia din ţările vecine’, a afirmat Prymula, adăugând că ar putea fi vorba de şase luni.

Citește și : Record negativ în Spania: 394 de decese în 24 de ore, o creştere de 30%

Cetăţenii străini vor putea să plece din ţară, dar nu li se va permite să revină, a spus Prymula la postul de televiziune Prima.

Se vor face excepţii pentru persoanele care trăiesc aproape de frontieră şi fac naveta pentru a lucra în Austria sau Germania. Dacă vor fi găsite persoane care se vor folosi în mod fraudulos de această facilitate, ea va fi retrasă, a avertizat ministrul de interne Hamacek.

Şoferii de TIR-uri vor fi autorizaţi să tranziteze prin punctele de frontieră pentru a asigura continuitatea fluxului de mărfuri.

Guvernul de la Praga mai intenţionează să extindă controalele stricte la deplasările cetăţenilor, instituite pentru a opri răspândirea virusului.

Citește și : Un prim deces provocat de COVID-19 în Kosovo

‘Paştele nu va fi ca de obicei’, a mai spus Prymula, precizând că oamenii nu îşi vor putea vizita familiile sau merge la biserică.

Cehia a înregistrat până acum 1.047 cazuri de infectare cu noul coronavirus, 19 persoane fiind tratate în secţii de terapie intensivă.

Tags: AustriacehiagermaniaRoman Prymula
Categorii: Știrile zilei