X

Cehia INTERZICE incinerarea cadavrelor aduse de peste graniță

Republica Cehă nu va mai permite incinerarea cadavrelor aduse în acest scop de peste graniţă, a anunţat luni Ministerul Dezvoltării Regionale, în contextul în care autorităţile cehe se aşteaptă la creşterea numărului de decese din cauza COVID-19, informează marţi DPA, potrivit agerpres.

Măsura se aplică de marţi şi va fi în vigoare într-o primă fază până la 22 ianuarie, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, care este responsabil pentru serviciile de înmormântare.

Citește și: Twitter ÎNCHIDE 70.000 de conturi legate de QAnon! Facebook blochează sloganul STOP the STEAL

În particular, crematoriile situate aproape de graniţele cu Germania şi Austria şi-au oferit serviciile acestor ţări, potrivit unor informaţii.

Restricţia a fost introdusă în contextul în care autorităţile se aşteaptă la o creştere a numărului de decese, a declarat ministrul regional Klara Dostalova. Mai multe dintre cele 27 de crematorii din ţară se apropie de capacitate sau au ajuns deja la limită, a spus ea. De obicei, pot avea loc până la 700 de incinerări în fiecare zi, dar numărul lor va trebui mărit la 800.

Citește și: CUTREMUR puternic la granița Rusiei cu Mongolia

Înmormântările în ţară au devenit relativ rare.

Republica Cehă a fost puternic lovită de pandemie şi luni autorităţile au anunţat 4.283 de noi cazuri.

Până acum, ţara a înregistrat peste 835.000 de cazuri şi bilanţul deceselor s-a ridicat la 13.272.

Tags: Austriacehicehiacoronaviruscovid-19germaniaincinerareKlara Dostalova
Categorii: Externe