
Guvernul ceh a anunțat marți că vrea să fie prima țară din UE care limitează imediat intrarea rușilor cu pașapoarte diplomatice sau vize de afaceri, invocând motive de securitate, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Această măsură se va aplica pe aeroporturile din ţară. Cetăţenii ruşi acreditaţi la ambasada din Praga vor fi în continuare autorizaţi să intre, a precizat Ministerul Afacerilor Externe ceh.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Uniunea Europeană intenţionează să impună restricţii de deplasare pentru diplomaţii ruşi în spaţiul Schengen.
„Suntem singurii care facem aceasta astăzi”, ceea ce „ar trebui să inspire alte ţări şi să completeze sancţiunile europene ce vor urma”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ceh al Afacerilor Externe, Daniel Drake.
„Nu este ideal”, a declarat pentru jurnalişti şeful diplomaţiei cehe, Jan Lipavsky, care ar fi preferat o decizie colegială, însă măsura luată “va permite soluţionarea problemei noastre de securitate, pentru că reţeaua diplomatică rusă disimulează agenţi ce pun în pericol” securitatea.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Membră a UE şi NATO, Republica Cehă (10,9 milioane de locuitori) a furnizat un ajutor umanitar şi militar Ucrainei de la începutul războiului.
În cel mai recent raport anual al său, Serviciul de Informaţii Ceh (BIS) a declarat că Rusia îşi continuă eforturile pentru a întreţine o vastă reţea de spionaj ce operează sub acoperire diplomatică la ambasada rusă de la Praga.
This post was last modified on 30/09/2025 17:16 17:16