Cehia şi Slovacia cer UE să exercite ‘presiuni ţintite’ asupra Rusiei prin aplicarea integrală a sancţiunilor

Premierii ceh şi slovac au cerut luni Uniunii Europene să exercite “presiuni ţintite” asupra Moscovei prin aplicarea integrală a sancţiunilor decretate împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Este important ca UE şi partenerii săi să continue să exercite presiuni ţintite asupra Federaţiei Ruse şi să aplice cu adevărat sancţiunile”, au declarat, potrivit unui comunicat, premierul ceh Petr Fiala şi omologul său slovac Eduard Heger, care au avut o întrevedere la Trencin, în vestul Slovaciei.

Citește și : Cel puţin 20 de morţi în urma unei alunecări de teren în estul Republicii Democratice Congo

UE şi partenerii săi trebuie “să prevină eludarea sancţiunilor şi să creeze mecanisme de pedepsire a celor responsabili pentru crimele legate de această agresiune”, au adăugat ei.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că sancţiunile ar putea avea consecinţe negative pentru economia ţării.

Aceasta a fost cea de-a opta reuniune comună a guvernelor celor două state membre ale UE şi NATO care au format o singură ţară, Cehoslovacia, până la separarea lor paşnică, în 1993.

Citește și : Netanyahu amână demiterea ministrului apărării – surse

Cei doi premieri au cerut, de asemenea, UE şi NATO să rămână unite şi să continue să acorde ajutor Ucrainei.

Tags: Eduard HegerPetr FialaTrencinUEVladimir Putin
Categorii: Diaspora