Cehia: Un gardian a murit în coliziunea unui autobuz cu deţinuţi cu o semiremorcă cu tancuri din Al Doilea Război Mondial

Publicat:

Un gardian a decedat în urma unui accident în care au fost implicate un autobuz care transporta deţinuţi şi o semiremorcă pe şoseaua de centură a capitalei cehe, Praga, a anunţat joi un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă, transmite dpa, scrie Agerpres.

Paisprezece persoane, printre care doi gardieni, dar şi deţinuţi, au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă.


Citește și : Moscova i-a cerut lui Maduro să nu părăsească Venezuela (Lavrov)

Autobuzul în care se aflau deţinuţii a intrat în coliziune cu o semiremorcă ce transporta două tancuri din Al Doilea Război Mondial, şi a luat foc.

Vehiculele militare urmau să ajungă la Plzen pentru festivităţile care vor avea lor la sfârşitul acestei săptămâni pentru marcarea a 74 de ani de eliberarea oraşului de sub ocupaţia nazistă.

Accidentul a provocat un ambuteiaj care s-a întins pe mai mulţi kilometri.

Cu 209 deţinuţi la 100.000 de locuitori, Cehia deţine unul din primele locuri în ce priveşte populaţia carcerală, după Rusia, Azerbaidjan, Lituania şi Republica Moldova, potrivit datelor pe 2018 ale Consiliului Europei.

Citește și : Viktor Orban va fi primit de Donald Trump, la Washington

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.