Cehia : Zdenek Ondracek, un fost polițist comunist, demisionează de la conducerea comisiei parlamentare însărcinate cu controlul poliţiei

Publicat:

Un fost agent al unei unităţi speciale a poliţiei din timpul comunismului, Zdenek Ondracek, a demisionat marţi de la conducerea unei comisii parlamentare însărcinate cu controlul poliţiei în Cehia, în urma unui val de proteste declanşat de numirea sa vineri, relatează AFP şi Reuters.

“Demisionez din postul de şef al comisiei însărcinate cu controlul serviciului de inspecţie al poliţiei”, a afirmat Ondracek, 48 de ani, în parlament, conform agerpres.


În alocuţiunea sa plină de invective la adresa partidelor de dreapta, el a afirmat că a luat această decizie în interesul “securităţii” familiei sale şi a sa, neezitând să îi califice pe opozanţii săi drept “hazna democrată”.

Mii de cehi au manifestat luni la Praga şi în alte zece oraşe împotriva numirii sale în acest post. În capitală, circa 7.000 de persoane s-au adunat luni seară în stradă, afişând drapelul ceh şi cel european, pentru a cere revocarea sa.

Citește și : Italia : Democrații critică atitudinea lui Matteo Renzi care blochează orice discuţie cu Mişcarea 5 Stele

Zdenek Ondracek a participat activ la represiunea brutală a protestelor masive împotriva fostului regim totalitar în ianuarie 1989. El a recunoscut că a lovit în 1989 cu un baston o tânără manifestantă.

“Am servit patria”, a declarat el vineri, înainte de alegerea sa la conducerea respectivei comisii parlamentare.

Partidul comunist KSCM a obţinut 7,76% din voturi, situându-se pe locul al 5-lea, la alegerile legislative din octombrie 2017, câştigate de mişcarea populistă ANO a omului de afaceri miliardar Andrej Babis (29,64%).

Sistemul comunist din fosta Cehoslovacie s-a prăbuşit în noiembrie 1989 prin ‘Revoluţia de catifea’ animată de disidentul Vaclav Havel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.