X

Cei 58 de migranţi de pe nava Aquarius au debarcat în Malta

Cei 58 de migranţi salvaţi în largul Libiei de către nava umanitară Aquarius au debarcat duminică în portul maltez La Valletta, după aproape o săptămână de aşteptare în larg din cauza mării agitate care nu a permis transferul lor pe o navă a pazei de coastă malteze, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest transfer s-a putut efectua în final duminică dimineaţa. După terminarea controalelor medicale, cei 58 de migranţi, majoritatea libieni, dintre care 17 sunt femei şi 18 minori, vor pleca înspre cele patru ţări europene care au acceptat să-i preia, respectiv 18 în Franţa, câte 15 în Germania şi Spania şi 10 în Portugalia.

Citește și : Marea Britanie: Un bărbat a fost înjunghiat în plină figură în metroul londonez

Una dintre familiile libiene este însoţită de o căţea, pe care o cheamă Bella, o fotografie cu ea fiind postată de premierul maltez Joseph Muscat pe contul său de Twitter.

După ce statul Panama a retras pavilionul navei Aquarius pentru nerespectarea procedurilor juridice internaţionale cu privire la salvarea migranţilor pe mare, ONG-urile care operează această navă au decis ca ea să nu intre în apele teritoriale malteze, din cauza riscului de a fi confiscată, ambarcaţiunea urmând să acosteze fără migranţi la bord în portul francez Marsilia.

Închiriată de ONG-urile Medici fără Frontiere şi SOS Méditerranée, Aquarius este ultima navă umanitară din Mediterana Centrală care primeşte migranţi ce încearcă să ajungă clandestin în Europa. Cele două ONG-uri au lansat un apel către guvernele din întreaga lume să le ofere un pavilion pentru această ambarcaţiune, astfel încât ea să poată continua aceste operaţiuni.

Citește și : Cutremur de 6,8 grade în apropiere de insula Ndoi din arhipelagul Fiji (USGS)

Între timp şi ONG-ul Proactiva Open Arms a anunţat că nava sa îşi va relua în Mediterana centrală, în largul coastelor libiene, operaţiunile de salvare a migranţilor care doresc să debarce în Europa.

Ultimul grup de migranţi recuperaţi de această navă a fost debarcat în Spania, după ce Italia a interzis intrarea în porturile sale a navelor ONG-urilor care brăzdează Marea Mediterană în căutarea de ambarcaţiuni cu migranţi.

Tags: Aquariusmigrantinavă umanitară
Categorii: Diaspora