Cei patru piloni ai strategiei de descurajare a Rusiei pentru a asigura securitatea în Europa
Rusia este în război cu Vestul după ce a declanșat invazia pe scară largă în Ucraina. Agresiunea Rusiei cere o nouă strategie de descurajare care, pe lângă înfrângerea Rusiei în Ucraina, să se reangajeze față de securitatea flancului estic al NATO, și să-și asume o acțiune concertată de contracarare a influenței rusești în societățile occidentale și la nivel global, se arată într-o analiză CEPA.
În pofida impactului financiar al războiului și a sancțiunilor, Rusia și-a păstrat capacitatea de a exercita dominația în spațiul post-sovietic și a perturba securitatea și stabilitatea în Occident, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza
În acest sens, se estimează că Rusia are nevoie de maxim șapte ani pentru a-și reconstitui armata; forțele sale nucleare și-au demonstrat deja capacitatea de descurajare; economia se retehnologizează cu succes; iar forțele sale cibernetice, serviciile de operațiuni secrete și infrastructura de dezinformare au în continuare o acoperire globală.
Provocările reprezentate de Rusia sunt legate inextricabil de cele reprezentate de China, Iran și alți actori globali și regionali care încearcă să submineze puterea structurală americană și occidentală și să își mărească propriul spațiu de manevră. Fiecare dintre aceste puteri beneficiază de pe urma proliferării conflictelor pe mai multe fronturi, de la Ucraina la Orientul Mijlociu și până la Strâmtoarea Taiwan.
Izbucnirea războiului pe continentul european a scos la iveală starea de nepregătire a Europei în ceea ce privește propria securitate și apărare. Pe de altă parte, interesele americane nu pot fi apărate dacă siguranța Europei este periclitată. Prin urmare, leadership-ul american rămâne esențial pentru securitatea europeană și transatlantică, în special în contextul în care SUA se pregătește să facă față unei provocări tot mai mari din partea Chinei.
Rusia are mari trei obiective strategice: exercitarea dominației militare, politice și economice în spațiul post-sovietic; subminarea ordinii globale, perturbarea consensului politic occidental și fracturarea instituțiilor politice și economice globale; folosirea conflictului geopolitic pentru a mobiliza susținătorii regimului și a reprima oponenții.
O nouă strategie de descurajare ce are ca scop protejarea securității americane și a aliaților prin prevenirea destabilizării relațiilor internaționale ar trebui:
Să aibă la bază înțelegerea faptului că amenințarea reprezentată de Rusia nu este nici localizată în Ucraina și nici nu e de așteptat să se disipeze în anii următori.
Să perturbe strategiile regionale și globale ale Moscovei și să mențină Rusia „dezechilibrată” și în imposibilitatea de a-și urmări agenda globală. Punctul de pornire trebuie să fie Ucraina, unde Kremlinul este cel mai expus și mai vulnerabil, iar apoi să identifice alte zone în care SUA și aliații pot lucra pentru a stăvili dominația rusă și pune sub presiune resursele limitate ale regimului de la Moscova.
Creșterea costurilor pentru Moscova pentru a o face incapabilă să-și urmărească obiectivele strategice.
Cei patru piloni ai strategiei de potolire a amenințării ruse
Cei patru piloni ai noii strategii de descurajare , în baza concluziilor unor analiști din SUA, Europa, Ucraina și Rusia sunt: înfrângerea Rusiei în Ucraina; restabilirea descurajării prin negare; întărirea țintelor soft ale Occidentului împotriva agresiunii non-cinetice; respingerea dominației regionale a Rusiei.
Înfrângerea Rusiei în Ucraina
Presupune:
– Mutarea accentului de la „atât timp cât este nevoie” la obținerea victoriei „cât mai repede posibil”, inclusiv prin creșterea ritmului de furnizare a armelor și reducerea obstacolelor în calea capacității Ucrainei de a recuceri teritoriul.
– Menținerea angajamentului politic față de integrarea rapidă a Ucrainei în Uniunea Europeană (UE) pentru a cimenta ruperea țării de sub dominația rusă.
– Realizarea aderării în viitorul apropiat a Ucrainei la NATO sau stabilirea unor angajamente de securitate comparabile, cu declanșatoare clare pentru apărarea colectivă.
– Justiție în regim de urgență, inclusiv prin organizarea de tribunale pentru crime de război și crimă de agresiune, prin redirecționarea activelor înghețate către Ucraina și menținerea unui regim de sancțiuni.
– Să investească în rezistența, reconstrucția și redresarea Ucrainei, inclusiv într-un sector industrial de apărare modern și productiv.
Descurajare prin negare în Europa
Privește în principal flancul estic al NATO, care s-a dovedit a fi vulnerabilitatea critică în arhitectura de securitate europeană menținută de SUA și aliații săi și presupune:
– Să se angajeze față de un consens transatlantic cu privire la prioritățile geostrategice, inclusiv revitalizarea angajamentului strategic al Americii față de Europa și întărirea dialogului privind alinierea strategică în ceea ce privește Rusia, China și alte provocări.
– Consolidarea consensului intern, bipartizan, privind provocările geopolitice și rolul Americii și al NATO în lume, pe ambele maluri ale Atlanticului.
– Să realizeze investiții pe scară largă, coordonate, în producția industrială de apărare pe ambele maluri ale Atlanticului, în funcție de cerințele preconizate de menținere a descurajării pe termen lung împotriva războaielor terestre pe continentul european, un interes central al SUA și al NATO.
– Să reevalueze securitatea energetică regională și globală, inclusiv dezvoltarea unei doctrine transatlantice de securitate energetică și reducerea structurală a dependențelor față de petrolul, gazele și combustibilul nuclear rusesc.
Întărirea țintelor soft ale influenței ruse
Are în prim-plan consolidarea propriilor ținte soft al Vestului și clădirea unei noi baze a relațiilor cu Sudul Global și presupune:
– Să închidă căile de influență cleptocratică prin consolidarea instituțiilor interne de guvernanță și supraveghere financiară și prin dejucarea încercărilor de a introduce capital răuvoitor pentru a denatura procesul de elaborare a politicilor.
– Consolidarea apărării prin contrainformații împotriva activităților secrete și a manipulării informațiilor, neutralizând eforturile Rusiei de a transforma contestarea democratică în armă și a împiedica consensul intern și transatlantic.
– Reangajarea față de diplomație, comerț, investiții și soluționarea conflictelor în Sudul global pentru a oferi o alternativă durabilă la „serviciile regimului”, oportuniste și adesea parazitare oferite de Moscova și Beijing și pentru a restabili credibilitatea americană și occidentală în ceea ce privește problemele legate de pacea și prosperitatea globală.
Subminarea influenței Rusiei în fostul său Imperiu
– Să mențină ritmul de aderare la UE în Ucraina, Moldova și Georgia și să revigoreze procesul de aderare la UE în Balcanii de Vest și presupune:
– Să ofere stimulente clare pentru opoziția democratică și societatea civilă din Belarus pentru a spori presiunea asupra regimului marionetă de la Minsk.
– Să acorde prioritate unei prezențe solide a NATO și restabilirii libertății de navigație în Marea Neagră.
– Să se concentreze asupra consolidării păcii în Caucazul de Sud, după eșecul Rusiei de a preveni reapariția războiului între Azerbaidjan și Armenia.
– Să acționeze pentru diversificarea schimburilor comerciale în Asia Centrală, asigurându-se că guvernele și economiile de acolo au alte opțiuni în afară de Rusia și China.
Dominație regională
Documentele de securitate națională și de politică externă ale Rusiei identifică pierderea a ceea ce numește „aliați tradiționali” drept un eșec strategic care trebuie remediat.
În eforturile sale de dominație regională, Moscova a urmărit în mod constant patru obiective principale:
Limitarea suveranității politice a statelor vecine, inclusiv prin încercarea de a exercita un drept de veto asupra angajamentelor internaționale și a acordurilor comerciale și de securitate ale vecinilor.
Menținerea spațiului post-sovietic, pe cât posibil, ca o zonă fără democrație, susținând autoritarii în funcție și suprimând deschiderile democratice.
Impunerea dependenței economice, asigurându-se că interesele rusești au frâu liber pe piețele vecine și, prin urmare, se bucură de acces la o rezervă mai mare de active disponibile.
Menținerea dominației militare, astfel încât niciun stat sau grup de state, fie din interiorul sau din afara regiunii, să nu poată limita în mod eficient capacitatea Moscovei de a exercita forța militară unde și cum dorește în spațiul post-sovietic.
În loc de a considera „vecinătatea apropiată” ca pe o „zonă de interese privilegiate”, Moscova își revendică dreptul de a limita autonomia vecinilor săi în slujba propriilor interese geopolitice și geoeconomice ale Rusiei.
Subminarea puterii occidentale
Kremlinul consideră că Occidentul, SUA și Europa sunt de blamat pentru invadarea teritoriilor „tradiționale” ale Moscovei, „încurajarea„ democrației și măsurile de a încercui Rusia.
Politica și doctrina rusă consideră că puterea economică occidentală reprezintă o amenințare la adresa suveranității și autonomiei politice a Rusiei și, prin urmare, consideră că perturbarea acestei puteri este o misiune esențială.
Astfel, are trei obiective:
– Blocarea și/sau reducerea procesului de extindere și integrare a UE pentru a reduce puterea instituțională a pieței comune și presiunea pe care o exercită asupra Rusiei și a altor sisteme cleptocratice.
– Fracturarea sistemul comercial și financiar global pentru a reduce centralitatea dolarului american și pentru a împiedica impunerea și aplicarea sancțiunilor primare și secundare.
– Perturbarea consensului politic occidental, în ceea ce privește Rusia și în sens mai larg, atât în interiorul țărilor, cât și în rândul aliaților din NATO, pentru a împiedica luarea eficientă a deciziilor și pentru a preveni o acțiune concertată.
Securizarea Ucrainei
Înfrângerea Rusiei în Ucraina este punctul central al succesului unei strategii de descurajare . A permite Rusiei să câștige e de natură să-i transmită deopotrivă lui Putin și guvernelor din regiune și din lume că Rusia este incontestabil dominantă în spațiul post-sovietic.
Prin urmare, în primul rând Rusia trebuie împiedicată să-și exercite dominația militară, politică și economică asupra Ucrainei. Asta presupune mai mult decât înfrângerea Rusiei, și anume o reconstrucție și o redresare reușită pe termen lung și prin reforme care diminueze influența oligarhilor, consolidarea societății civile și a democrației și prin asigurarea faptului că Rusia plătește un preț corect pentru crimele sale.
Pentru a fi în siguranță, Ucraina trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea ca Rusia să rămână o amenințare continuă și existențială. În plus, chiar și o victorie categorică în războiul actual nu va modifica natura esențial asimetrică a conflictului. Rusia va dispune întotdeauna de resurse umane și financiare superioare și se poate regrupa, în timp, pentru un al doilea atac.
Teoretic, există mai multe căi către o securitate fiabilă pentru Ucraina. Una dintre ele este militarizarea, cu sprijinul tehnologic occidental, după modelul Israelului, Coreei de Sud sau Taiwanului. O alta este construirea unei suite de acorduri unilaterale care să permită Ucrainei să se bazeze pe capacitatea de descurajare a SUA, a Regatului Unit, a Poloniei sau a altora. În practică, însă, deși există argumente cu privire la cum și când ar trebui să se întâmple, există o singură soluție eficientă: aderarea la NATO.
Odată instituite, acordurile multilaterale de securitate vor oferi Ucrainei descurajarea de care are nevoie pentru a se concentra pe reconstrucție și redresare, precum și pe dezvoltarea propriilor capacități defensive, astfel încât Ucraina să poată face tranziția de la statutul de subiect al ordinii de securitate euro-atlantice la cel de componentă activă a acestei ordini.
După ce războiul actual va fi câștigat, SUA și Europa vor considera, astfel, că este mai rentabil să prevină reluarea escaladării prin limitarea capacității Rusiei de a reveni la traiectoria sa obișnuită în Ucraina.
În acest scop, SUA și Europa vor trebui să mențină un regim de sancțiuni mult după încheierea ostilităților actuale.
În plus față de aceste măsuri, SUA și Europa ar putea considera oportună suspendarea participării Rusiei la organizațiile internaționale și la formatele politice până când Moscova va putea demonstra o abordare consecventă și constructivă în ceea ce privește restaurarea suveranității, integrității teritoriale și securității naționale a Ucrainei.
Câmpul de luptă: Europa
În lupta Rusiei de a face lumea sigură pentru autocrația sa, Statele Unite sunt ținta. Cu toate acestea, câmpul de luptă este Europa.
Pentru a diminua puterea americană și a fi liberă să acționeze atât la nivel regional, cât și global, Moscova consideră că trebuie nu numai să blocheze expansiunea spre est a proiectului european, ci și să contribuie direct la destabilizarea UE.
Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială
PrecumUcraina, Europa va trebui să abordeze propriile ținte soft, inclusiv presiunile exercitate de guverne și mișcări autoritar-populiste asupra coeziunii UE și NATO, precum și permeabilitatea Europei la banii rușilor și ai altor cleptocrați.
Alinierea strategică transatlantică
Războiul pe scară largă al Rusiei în Ucraina a apropiat Statele Unite și Europa mai mult decât oricând de la sfârșitul Războiului Rece.
Totuși, această unitate este fragilă. Alinierea strategică este vulnerabilă la factori precum ciclurile electorale, “oboseala ucraineană” și “oboseala războiului”, precum și dorința mai mare în unele capitale și cercuri politice de a accepta o revenire pe termen scurt la status quo în relațiile comerciale cu Moscova.
Autosuficiență strategică europeană
Invazia Ucrainei a servit drept un semnal de alarmă răsunător atât pentru Statele Unite, cât și pentru Europa, dezvăluind amploarea unei provocări pe care mulți politicieni au fost tentați să o ignore sau să o minimalizeze și obligând la o reevaluare totală a strategiilor de apărare. Războiul a determinat furnizarea fără precedent de echipamente militare, instruire și sprijin financiar unei țări non-aliate și a determinat multe capitale europene să își reconsidere bugetele de apărare.
Coeziunea europeană
Cea mai clară și mai actuală amenințare la adresa coeziunii coaliției transatlantice în sprijinul Ucrainei și rezistenței față de Rusia provine din provocarea autoritar-populistă la adresa democrației în statele din prima linie ale Europei Centrale și de Est. În timp ce Viktor Orbán din Ungaria a fost cândva singurul care s-a opus sprijinului militar european pentru Ucraina și sancțiunilor împotriva Rusiei, revenirea la putere în Slovacia a lui Robert Fico – care a promis să blocheze ajutorul pentru Ucraina și să redeschidă comerțul cu Rusia – este un semn îngrijorător.
Pe de altă parte, foarte puține țări europene, cu excepțiile notabile ale Regatului Unit și Poloniei, au un consens politic solid în sprijinul Ucrainei – de pildă, în Franța, Spania, Germania și Italia – ca să nu mai vorbim de Statele Unite – partidele importante și candidații politici viabili par dispuși să se folosească de război pentru câștig politic.
Argument pentru descurajare
Rusia este și va rămâne, în viitorul previzibil, cea mai limpede și mai prezentă amenințare la adresa intereselor Statelor Unite și ale Europei.
Structural, instituțional și din perspectiva resurselor, Occidentul colectiv este mai puternic decât Rusia și poate rezista încercării Moscovei de a submina puterea occidentală și a fractura sistemul global.
Există, de asemenea, slăbiciuni în comunitatea transatlantică, între care alinierea strategică imperfectă între SUA și Europa; lipsa pregătirii strategice pentru conflicte și, prin urmare, a capacității de descurajare; și fisuri între statele europene și în cadrul societăților occidentale
Este de așteptat ca Rusia să transforme toate aceste vulnerabilități într-o armă de maximă prioritate strategică. Aceasta va include testarea apărării militare și non-militare occidentale, utilizarea capacităților cibernetice și a altor capacități de influență pentru a exacerba conflictul politic și a perturba consensul, manipularea prețurilor și aprovizionării cu energie și încurajarea instabilității la periferia Occidentului. Pentru toate aceste campanii, prima linie va fi Europa.
Apărarea ordinii globale începe astfel cu menținerea liniei în Ucraina și în Europa, dar nu se termină aici. Conținerea nu înseamnă eradicarea conflictului sau chiar baza conflictului, ci doar prevenirea escaladării conflictului la niveluri care ar putea duce la un război mai larg.
În timp ce a primit o lovitură semnificativă din partea rezistenței ucrainene și occidentale la invazia sa pe scară largă, Rusia are încă resurse formidabile. Acestea includ o armată convențională care, deși slăbită și împotmolită, aproape sigur se va reconstrui; un arsenal nuclear care servește la descurajarea răspunsurilor occidentale la agresiunea rusă; forțe cibernetice, operațiuni sub acoperire și o infrastructură largă de influență malignă, care perturbă consensul intern și internațional în Occident; și un sector energetic care, deși circumscris de sancțiuni, rămâne un instrument atât de îmbogățire pentru Rusia, cât și de pârghie asupra potențialilor vasali și adversari.
Liderii de pe ambele maluri ale Atlanticului trebuie să lucreze pentru a-și transforma angajamentul comun față de o victorie ucraineană într-o viziune comună pentru contracararea agresiunii ruse pe termen scurt, mediu și lung. De asemenea, acestea ar trebui să treacă de la dezbateri inutile privind „autonomia strategică” la strategii mai productive precum „responsabilitatea strategică” europeană și „autosuficiența strategică” ca parte a unui parteneriat egal cu Statele Unite.
Occidentul trebuie, de asemenea, să împiedice Rusia să creeze instabilitate la periferia Europei. Moldova, în special, trebuie ajutată să progreseze spre integrarea europeană în strânsă legătură cu Ucraina și trebuie sprijinită ca un bastion împotriva încercărilor continue ale Moscovei de a submina progresele democratice ale țării. În Belarus, Occidentul ar trebui să continue să colaboreze cu opoziția pentru a pregăti o cale de ieșire din strânsoarea din ce în ce mai strânsă a Rusiei. Iar în Marea Neagră, NATO și UE trebuie să lucreze pentru a restabili primatul dreptului internațional, pentru a proteja căile maritime internaționale și a neutraliza puterea navală rusă.
