Cei patru piloni de stabilitate pentru viața pe Pământ sunt aproape de colaps
Oamenii de știință au analizat anumite sisteme care, dacă s-ar prăbuși, ar însemna sfârșitul pentru viitorul omenirii pe Pământ.
Un nou studiu analizează posibilitatea unei astfel de prăbușiri prin crearea de modele în jurul a patru dintre acești piloni: stratul de gheață din Antarctica de Vest, stratul de gheață din Groenlanda, pădurea tropicală amazoniană și circulația de răsturnare meridională a Atlanticului (AMOC).
Studiul constată că o astfel de prăbușire este îngrijorător de probabilă în cadrul politicilor climatice actuale, iar această probabilitate crește dramatic cu fiecare zecime de grad Celsius cu care depășim obiectivul nostru de 1,5 grade.
Dacă explorarea cosmosului ne-a învățat un lucru, acesta este că nu este ușor să creezi viață. În primul rând, ai nevoie de condițiile chimice potrivite (și, eventual, de niște fulgere vulcanice de la nor la sol) pentru a pune lucrurile în mișcare. Dar pentru a crea organisme complexe și inteligente, ai nevoie de o planetă a cărei climă să fie relativ stabilă – ceea ce permite unei specii cu creierul deosebit de mare să se dezvolte în culturi, apoi în țări și apoi (sperăm) într-un colectiv planetar iubitor de pace, ca în Star Trek.
Dar, înainte de a ne urca în nava noastră Enterprise și de a explora galaxia, omenirea – la fel ca orice altă ființă vie de pe această planetă – are nevoie de stabilitate climatică. Și, din păcate, specia „cu creierul mare” de pe Pământ face o treabă destul de proastă în a gestiona acest lucru.
Pentru a sublinia cât de bine ne descurcăm, oamenii de știință au identificat anterior mai multe puncte de cotitură (a nu se confunda cu limitele planetare, care, ca să fim blânzi, sunt, de asemenea, vești proaste) care se referă la anumite sisteme climatice globale care au asigurat buna funcționare a lucrurilor de-a lungul istoriei.
Care sunt cei patru piloni esențiali pentru Pământ
Patru dintre acești piloni de stabilitate sunt stratul de gheață din Antarctica de Vest, stratul de gheață din Groenlanda, pădurea tropicală amazoniană și circulația de răsturnare meridională a Atlanticului (AMOC) – sistemul de curenți oceanici care menține Europa cu câteva grade mai caldă decât ar fi altfel. Un nou studiu publicat la începutul acestei luni în revista Nature s-a axat pe aceste elemente și a discernut probabilitățile prăbușirii lor și impactul asupra habitabilității viitoare a planetei. Rezultatele au fost… nu prea bune.
Studiul creează un nou set de modele care tratează fiecare dintre aceste sisteme ca pe niște piloni – adică, dacă unul dintre ele cade, celelalte îi urmează rapid exemplul datorită naturii interconectate a fiecărui sistem. Conform documentului, „politicile climatice actuale până în 2100 pot conduce la riscuri ridicate de basculare”, inclusiv în scenariul în care oamenii se mobilizează și mențin creșterea temperaturii sub pragul de 1,5 grade Celsius până în 2300. Cu alte cuvinte, multe dintre aceste puncte de basculare reprezintă un „punct fără întoarcere”. Odată atins punctul de cotitură, nu mai există cale de întoarcere.
Omenirea a intrat în multe intervale de prag pentru anumite puncte de basculare
Cercetătorii marchează posibilitatea de basculare la 45 % până în 2300 și la un procent uriaș de 76 % pe termen lung. În plus, studiul constată că ar exista o accelerare neliniară a acestor procente pentru fiecare 0,1 grade Celsius care depășește obiectivele climatice actuale. Conform studiului, fiecare zecime de grad peste pragul de 2 grade Celsius, de exemplu, adaugă un risc de basculare suplimentar de 3 procente. Singura modalitate de a limita acest dezastru pe termen lung? Atingerea unui nivel net zero de emisii de carbon până în 2100.
Un articol recent publicat de The New York Times a detaliat modul în care omenirea a intrat deja în multe intervale de prag pentru anumite puncte de basculare – inclusiv moartea în masă a recifelor de corali, dezghețarea bruscă a permafrostului, prăbușirea calotei glaciare a Groenlandei și spargerea gheții din Antarctica de Vest. Perspectivele sunt departe de a fi roz și, deși este prea târziu pentru a scăpa nevătămați din această perioadă de încălzire globală antropogenă (există deja milioane de refugiați climatici), avem instrumentele, știința și cunoștințele necesare pentru a începe să tratăm această criză climatică ca pe o amenințare existențială.
În caz contrar, așa cum prevăd aceste noi modele, orice fel de viziune utopică a călătoriei prin galaxii ar putea fi pentru totdeauna în afara îndemânării noastre.
