X

Cel mai bătrân prim-ministru din lume și-a dat demisia

Mahathir Mohamad şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru al Malaeziei şi partidul său Bersatu a ieşit din Alianţa Speranţei aflată la guvernare, informează luni DPA, potrivit agerpres.

Gestul lui Mahathir intervine după un weekend când partidele, atât din guvern, cât şi din coaliţie, s-au întâlnit duminică toată ziua şi Anwar Ibrahim, succesorul desemnat al lui Mahathir, i-a acuzat pe aliaţi de “trădare”.

Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Anwar şi Mahathir s-au întâlnit luni dimineaţă, cu puţin timp înainte ca Mahathir, la 94 de ani cel mai bătrân prim-ministru din lume, să anunţe că se retrage.

El a fost de acord să predea funcţia de premier lui Anwar, un rival de lungă durată, la doi ani de la câştigul obţinut de alianţa lor în alegerile din 2018.

Anterior, Mahathir a spus că vrea să rămână ca lider până după ce Malaezia va găzdui summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) în noiembrie.

Unsprezece membri ai Partidului Justiţiei Populare al lui Anwar, care a făcut parte din coaliţia condusă de Mahathir, au anunţat de asemenea că formează o nouă grupare independentă sub Azmin Ali, ministrul malaezian al afacerilor economice.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

Ali a fost printre foştii aliaţi ai lui Anwar văzuţi la întâlnirile de duminică care au alimentat speculaţiile că guvernul urma să cadă şi că membrii coaliţiei vor să-l alunge pe Anwar şi pe aliaţii săi.

Duminică, Anwar i-a acuzat pe membrii coaliţiei guvernamentale malaeziene de trădare, în timp ce o serie de întâlniri de partid ţinute toată ziua au alimentat speculaţiile că un nou guvern ar putea fi format în detrimentul său.

Tags: Alianţa SperanţeiAnwar IbrahimAzmin AliBersatuForumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC)Mahathir MohamadMalaeziaprim-ministru
Categorii: Știrile zilei