
Vladimir Potanin, cel mai bogat om de afaceri din Rusia, a avertizat Kremlinul că decizia de a confisca activele companiilor occidentale care şi-au suspendat operaţiunile ca urmare a invaziei ruse în Ucraina ar însemna un regres al Rusiei cu peste 100 de ani în trecut, la revoluţia din 1917, conform CNN, scrie news.ro .
Vladimir Potanin, preşedintele gigantului minier Norilsk Nickel (NILSY) şi cel mai mare acţionar al acesteia, a declarat că Rusia riscă să revină la zilele tumultoase ale revoluţiei din 1917 dacă întoarce spatele companiilor şi investitorilor occidentali. El a cerut guvernului rus să procedeze cu extremă prudenţă în ceea ce priveşte confiscarea activelor.
Citește și : Putin trimite mercenari sirieni în Ucraina
”În primul rând, ne-ar întoarce cu o sută de ani în trecut, până în 1917, iar consecinţele unui astfel de pas – neîncrederea globală în Rusia din partea investitorilor – le-am experimentat timp de multe decenii”, a spus el într-un mesaj postat, joi, pe contul de Telegram al companiei Norilsk Nickel.
”În al doilea rând, decizia multor companii de a suspenda operaţiunile în Rusia este, aş spune, oarecum emoţională prin natură şi ar fi putut fi luată ca urmare a presiunii fără precedent asupra acestora din partea opiniei publice din străinătate. Deci, cel mai probabil, vor reveni. Şi personal, aş păstra o astfel de oportunitate pentru ei”, a adăugat el.
Citește și : OMS cere Ucrainei să DISTRUGĂ agenţii patogeni de mare risc
Potanin este cel mai bogat miliardar al Rusiei, cu o avere de aproximativ 22,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, în pofida faptului că a pierdut aproximativ un sfert din avere în acest an, când acţiunile companiei Norilsk Nickel s-au prăbuşit.
Acţiunile companiei au pierdut peste 90% la tranzacţionarea pe Bursa de la Londra înainte de a fi suspendate luna aceasta.
This post was last modified on 12/03/2022 11:41 11:41