Cel mai căutat traficant de droguri din Rio de Janeiro, ucis în cadrul unei operaţiuni a poliţiei

Traficantul de droguri cel mai căutat din statul Rio de Janeiro şi cinci dintre presupuşii săi asociaţi au fost ucişi marţi în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, au anunţat autorităţile, relatează AFP, scrie agerpres.

Thomas Jayson Vieira Gomes, supranumit “3N”, de 26 de ani, a fost ucis “într-un loc care servea drept buncăr bandei sale” la Itaborai, la circa 40 km de oraşul Rio, a precizat poliţia locală într-un comunicat.

Citește și : Un avion a pătruns neautorizat în spaţiul aerian protejat la Washington. Accesul la Casa Albă şi la Capitoliu, RESTRICȚIONAT

“Când agenţii au ajuns la faţa locului, traficanţii, puternic înarmaţi, au deschis focul. În timpul schimbului de focuri, 3N şi asociaţii săi au fost împuşcaţi şi au murit în urma rănilor suferite”, au adăugat poliţiştii, subliniind că patru puşti de asalt, patru pistoale şi mai multe grenade au fost confiscate.

Poliţia a confirmat pentru AFP că 3N, şeful unei bande care acţiona în favela Salgueiro, din Sao Goncalo, la periferia Rio, era “omul cel mai căutat” din acest stat.

Din ianuarie şi până în octombrie, numărul persoanelor ucise de poliţie (1.546) era deja superior celui total de anul trecut, când acesta atinsese o cifră record, potrivit ultimelor date oficiale făcute publice luni.

În favele, cartiere populare care trăiesc sub controlul facţiunilor criminale, operaţiunile poliţiei sunt adesea dure şi confruntările se soldează cu numeroase victime lovite de gloanţe rătăcite, potrivit France Presse.

Citește și : Ion Chicu: Republica Moldova ar putea lua o pauză în colaborarea cu FMI

Tags: 3NdroguriItaboraiRio de JaneiroSalgueiroThomas Jayson Vieira Gomes
Categorii: Știrile zilei