Cel mai ciudat cătun părăsit din Munții Șureanu. Oamenilor le era teamă să mai rămână aici noaptea

Deși părăsit în cea mai mare parte a anului, cătunul Ponorici din Munții Șureanu rămâne un loc atractiv din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. Mai multe lucruri fac din lunca Ponoriciului un loc cu totul ieșit din comun.

Oamenii preistorici au trăit în peșterile Cioclovina – Ponorici

Cele mai vechi urme de locuire a ținutului din Munții Șureanu au fost descoperite în galeriile subterane ale sistemului carstic Ponorici – Cioclovina care se întind pe o lungime totală de peste opt kilometri (video – pârâul Luncani – Peștera Cioclovina)

La începutul secolului XX, în timpul exploatării de guano-fosfat din interiorul peșterilor, localnicii au găsit în un craniu uman vechi de circa 30.000 – 40.000 de ani. Oamenii de știință care l-au studiat au ajuns recent la concluzia că acesta aparținea unui om al peșterii care fusese ucis, într-o confruntare, fiind lovit cu un corp dur.

În alte săli subterane, speologii au găsit tezaure prețioase, compuse din peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă şi faianţă. Piesele ar fi fost depuse ca ofrande, în urmă cu câteva mii de ani, într-un sanctuar înfiinţat sub pământ.

Călătorii pot ajunge până la intrarea în Peștera Cioclovina urcând pe valea pârâului care coboară din ea, în cascade, spre valea Luncanilor din Hunedoara.

Intrarea în Peștera Ponorici se găsește într-un aven adânc de câteva zeci de metri, pe partea opusă a platoului montan, unde pârâul se scurge sub pereții muntelui.

Dacii și-au făcut un zid uriaș la Ponorici

Rămăşiţele unui zid antic întins pe mai mult de doi kilometri pot fi observate în pădurea care acoperă vârful Chiciura (1.022 metri), care se înalță deasupra Ponoriciului. Fortificația oferă indicii asupra importanței pe care anticii au acordat-o acestui loc.

Potrivit arheologilor, sistemul defensiv se întindea deasupra peşterilor Cioclovina şi Ponorici, apropiate cetăţilor dacice Piatra Roşie şi Sarmizegetusa Regia, Poienii Omului şi altor așezări intens locuite din ţinutul dacilor. Zidul complex ar fi fost ridicat de daci pentru a apăra cetăţile, în special Sarmizegetusa Regia, în faţa unei invazii a romanilor iniţiată dinspre sudul ţării, prin valea Streiului.

Localnicii l-au numit „troianul”, iar unii arheologi au arătat recent că avea o întindere mult mai mare față de cea care a putut fi observată la primele cercetări arheologice, conduse în anii ‘50, de istoricul Constantin Daicoviciu.

Calea ferată se intersectează cu Troianul

Acesta arăta că troianul avea o grosime la bază de circa 10 metri şi înălţimi de până la trei metri. Cele peste 30 de valuri secundare ale sale, amenajate din îngrămădiri de pietre aveau grosimi de circa şase metri şi lungimi de până la 36 de metri, fiind ridicate la distanţe de 18-35 de metri între ele.

„Vădit lucru, avem de-a face cu un zid sec format din bucăţi de piatră calcaroasă de stâncă şi de foarte puţin pământ, strâns de ambele laturi de o palisadă de lemn, eventual de un gard împletit. Prin arderea palisadei, s-au calcinat pietrele, s-a roşit pământul dintre ele şi s-a prăbuşit partea de sus a Troianului. Evident că grosimea originală a valului cu palisadă cu tot n-a putut fi mai mare de 2-2,50 metri. Ce se vede acum nu este decât rezultatul prăbuşirii Troianului”, scria omul de ştiinţă.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

În urmă cu un secol, o cale ferată forestieră cobora din cătunul Ponorici, satul Pui, centrul uneia dintre cele mai mari comune din județul Hunedoara. La Ponorici, calea ferată îngustă se intersecta cu „Troianul”, marele zid de apărare antic, despre care arheologii au presupus că a fost folosit ca avanpost în faţa unei invazii a romanilor iniţiată dinspre sudul ţării, prin valea Streiului.

Capătul ei se afla în apropiere de prăpastia Cioclovinei (video). Aici, trenurile opreau și se întorceau coborând coborau lent de-a lungul „troianului” și apoi printre dealurile brăzdate de curbe ascuțite spre gara Pui.

Calea ferată ar fi fost folosită atât la transportul buștenilor, cât și, după Al Doilea Război Mondial, al îngrășământului de guano-fosfați extras din peșterile Cioclovinei.

Deasupra văii prin care apele Ponoriciului curg în bucle, pierzându-se apoi sub munte, corfele funicularelor circulau neîntrerupt, aducând și ele guano-fosfat (bălegar de lilieci și sedimente) din Peștera Cioclovina, la gara Pui, de unde îngrășământul era încărcat în vagoane și transportat spre fabricile de măcinare.

Calea ferată a Ponoriciului și liniile de teleferic au fost desființate după Al Doilea Război Mondial, lăsând în urma lor terasamentul, folosit de localnici ca potecă, și câteva fundații ale vechilor construcții din fier, care susțineau cablurile și funicularele.

O altă poveste stranie despre cătunul Ponorici era relatată de localnicii satului Cioclovina, aflat de cealaltă parte a muntelui. Câteva morminte vechi de la mijlocul secolului XX, ascunse de mărăcinișul crescut în jurul intrării în peștera Ponorici i-au făcut pe unii săteni să creadă că locul este bântuit.

„Oamenii se temeau să mai rămână Ponorici, după lăsarea serii, din cauza strigoilor. Se întorceau la Cioclovina cu vitele, deși unii aveau sălașe și la Ponorici. Încet, încet, cătunul a fost părăsit – lumea s-a retras în zone mai accesibile și aici au mai rămas doar sălașele unde se țineau animalele”, își amintește un localnic din Cioclovina.

Povestea mormintelor ocolite de localnici nu-i mai sperie pe oameni. Acum, însă animalele sălbatice „bântuie” tot mai mult Lunca Ponoriciului, însă crescătorii de animale nu se tem de prezența lor.