X

Cel mai democratic stat din Africa scoate homosexualitatea de sub incidenţa penală

Curtea Supremă din Botswana, un model de stat stabil și democrat în Africa, a decis, marți, depenalizarea relațiilor homosexuale, după ce, luna trecută, în Kenya s-a hotărât menținerea legislației anti-gay, potrivit cnn.com, transmite şi mediafax.

Decizia este o victorie importantă pentru mișcarea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, queer) din Africa.

Citeşte şi: Autorităţile americane au identificat rămăşiţele unei alte victime ale atentatelor din 9-11

Homosexualitatea era considerată ilegală în Botswana, potrivit codului penal al acestei țări, care datează din 1965.

O decizie în acest sens trebuia să fie luată în martie, dar Curtea Supremă a hotărât atunci să o amâne, după ce o persoană a contestat două secțiuni din codul penal potrivit cărora homosexualii dovediți riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani. Legile calificau homosexualitatea drept “non-africană”.

Activiștii sunt de părere că depenalizarea relațiilor homosexuale este un lucru pozitiv, membrii comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) din Botswana fiind astfel protejați în ceea ce privește dreptul la viață privată și la libera exprimare.

Luna trecută, Curtea Supremă din Kenya a respins solicitarea de depenalizare a homosexualității.

Citeşte şi: Au început operaţiunile de recuperare a vasului scufundat în Dunăre

Din cele 54 de țări africane, 32 pedepsesc relațiile homosexuale, potrivit International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association (ILGA).

În părți din Nigeria, Somalia și în Sudan, relațiile homosexuale sunt pedepsite cu moartea. În Mauritania este posibilă pedeapsa cu moartea, în Tanzania se poate da sentință cu închisoarea pe viață.

Pe de altă parte, în alte țări din Africa, precum Angola, Mozambic și Republica Seychelles, relațiile homosexuale nu sunt pedepsite.

Tags: BotswanagayhomosexualiLGBTQ
Categorii: Știrile zilei