X

Cel mai mare rezervor de apă din SUA a ajuns la un minim istoric

Lacul Mead, cel mai mare rezervor din SUA din punct de vedere al volumului, se află la 35% din capacitate şi a ajuns la un minim istoric de la crearea sa în anii ’30 ai secolului trecut, potrivit ultimelor date ale agenţiei guvernamentale United States Bureau of Reclamation (USBR), care se ocupă de administrarea bazinelor de apă din ţară, transmite EFE, potrivit agerpres.

Acest lac, situat la circa 48 de kilometri sud-est de Las Vegas (statul Nevada), la graniţa cu statul Arizona, este amplasat pe fluviul Colorado. Autorităţile americane au declarat luni că, pentru prima dată în istorie, fluviul Colorado se confruntă cu un debit scăzut, ceea ce va duce la întreruperi ale alimentării cu apă pentru unele state din sud-estul ţării.

Citeşte şi: Primul ministru gay din SUA a devenit părinte – Black News

Potrivit Serviciului Parcurilor Naţionale din SUA, lacul Mead furnizează apă pentru aproximativ 25 de milioane de oameni în Arizona, Nevada, California şi Mexic. Şi Lacul Powell, care se alimentează şi el tot din fluviul Colorado şi este al doilea rezervor din SUA, a înregistrat recent un minim istoric, nivelul său scăzând până la 32% din capacitatea sa totală.

”Date fiind actuala secetă istorică şi condiţiile de debit scăzut în bazinul fluviului Colorado, alimentarea cu apă de la barajele Glen Canyon şi Hoover se va reduce pe parcursul anului 2022 din cauza scăderii nivelului rezervoarelor”, a anunţat USBR în ultimul său raport.

Defalcat pe state, Arizona se va confrunta cu o reducere de 18% a alimentării cu apă provenită din Lacul Mead începând cu 1 ianuarie 2022, măsură ce va afecta în principal sectorul agricol din această regiune sudică.

La rândul său, statul Nevada va înregistra o scădere a consumului de apă de 7%. Statul California nu va avea de suferit în viitorul apropiat.

Citeşte şi: Un farmacist american vindea pe net certificate covid – Black News

În schimb, în statul vecin, Mexic, consumul de apă provenită din Lacul Mead va scădea cu 5%.

Zona vestică a SUA s-a confruntat la începutul verii cu un val de căldură istoric în plină perioadă de secetă, cu temperaturi ce se apropiau de 50 de grade Celsius în urma cărora sute de persoane au murit în SUA şi în Canada vecină. 

Tags: apaArizonacaliforniaColoradoGlen CanyonHooverLacul Meadlas vegasmexicnevadaSUAUnited States Bureau of Reclamation (USBR)
Categorii: Știrile zilei