Cel mai poluat fluviu din lume a ieșit din matcă. Doi oameni au fost înghițiți de ape! – FOTO

Publicat:

Inundaţiile importante care s-au produs în Indonezia în ultimele zile au cauzat moartea a două persoane şi au făcut ca fluviul Citarum, considerat cel mai poluat din lume, să iasă din matcă, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

“Inundaţiile şi alunecările de teren au provocat moartea a două persoane, alte şase sunt date dispărute şi trei persoane sunt rănite” pe insula Flores din provincia East Nusa Tenggara, a precizat Sutop Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru situaţii de urgenţă.


Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

Pe insula Java, după mai multe zile de ploi abundente care au făcut să iasă din matcă apele poluate ale fluviului Citarum, locuitorii din mai multe localităţi apropiate de Bandung se deplasează pe străzi inundate, unde apa le ajunge până în zona pieptului, a constatat un fotograf de la AFP.

Alţi rezidenţi se deplasează cu plute sau mici ambarcaţiuni în urma inundaţiilor care afectează şi alte zone din provincia Java de Vest.

Inundaţiile sunt frecvente în sezonul ploilor în Indonezia, din octombrie până în aprilie.

În ianuarie, cel puţin 70 de persoane au murit în inundaţii şi alunecări de teren care s-au produs în partea sudică a insulei Sulawesi.

Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

Acele inundaţii au afectat peste 30.000 de persoane în provinciile Java de Est şi Java de Vest.

Citarum, un râu lung de 300 de kilometri, a fost declarat de Banca Mondială drept “cel mai poluat fluviu din lume” într-un raport publicat în urmă cu un deceniu, iar situaţia lui nu s-a schimbat prea mult de atunci.

Autorităţile din Jakarta, capitala Indoneziei, şi-au anunţat anul trecut intenţia de a curăţa cursul de apă după ani de eşec în această privinţă, având chiar ambiţia de a face apa acestui fluviu să devină potabilă în 2025.

Citarum transportă însă în continuare o mare cantitate de gunoaie, excremente de origine animală şi reziduuri chimice provenind de la uzinele din zonele pe care le străbate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.