X

Cel mai tânăr primar din Moldova are doar 23 de ani, iar cel mai vârstnic are 71 de ani

Cel mai tânăr primar ales în al doilea tur al alegerilor locale generale are vârsta de doar 23 de ani. Acesta a câștigat alegerile în localitatea Albina din raionul Cimișlia. Iar cel mai vârstnic primar are 71 de ani și urmează să conducă comuna Bursuceni din raionul Sângerei.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a declarat că cei mai mulți primari aleși duminica trecută – peste 100 – au vârsta cuprinsă între 41 și 55 de ani.

Citeşte şi: Nemerenco îl face de ocară pe medicul şpăgar din Bălţi

De asemenea, 85 de primari aleși au vârstele cuprinse între 56 și 71 de ani, iar peste 70 de primari aleși au între 23 și 40 de ani.

Totodată, din cei 273 de primari aleși, 208 sunt bărbați (76%).

Angelica Caraman a menționat că, în cadrul celui de-al doilea tur, dar și la alegerile repetate din cele opt localități au participat 314 mii de alegători, dintre care 55% sunt femei. Potrivit ei, cea mai mare prezență a fost în rândul alegătorilor cu vârstele cuprinse între 56 și 65 de ani (24%).

Șefa CEC a mai spus că, în termen de 48 de ore de la închiderea secțiilor de votare, consiliile electorale de circumscripție urmează să prezinte CEC procesele-verbale de totalizare a rezultatelor votării pe circumscripțiile de nivelul I și II. Ulterior, CEC va aproba prin hotărâre procesul-verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor generale locale. Potrivit Codului electoral, în termen de trei zile de la anunțarea publică a rezultatelor pot fi depuse cereri de renumărare a voturilor.

Citeşte şi: Slusari vede tot mai limpede: ‘Situația politică este tot mai clară’

Tags: AlbinaalegeriBursuceniCimișliaSângerei
Categorii: PoliticăȘtirile zilei