Cel puţin 10 morţi într-un incendiu într-o fabrică din Bangladesh

Publicat:

Cel puţin zece persoane au murit duminică într-un nou incendiu într-o fabrică aparent ilegală din Bangladesh, unde alte 17 persoane au murit săptămâna aceasta într-un incident similar într-o altă fabrică la marginea capitalei Dacca, transmite EFE, scrie agerpres.

Serviciul de pompieri a informat că incendiul a izbucnit în jurul orei locale 17.45 (11.45 GMT) la o fabrică de ventilatoare din Gazipur, în apropierea capitalei Bangladeshului, şi că atunci când au stins focul au găsit zece cadavre în clădire.


Citește și : Guterres, dezamăgit de decalajul dintre angajamentele poluatorilor şi obiectivele Acordului de la Paris

Potrivit şefului serviciului de pompieri şi apărare civilă, Debashis Bardhan, este vorba de o clădire cu trei etaje şi cu un singur punct de ieşire şi se presupune că fabrica este ilegală, întrucât nu avea autorizaţie contra incendiilor.

Sursa a explicat că cele zece cadavre au fost găsite la etajul al doilea şi că nu au mai existat alţi morţi sau răniţi.

Incendii şi alte accidente industriale au loc frecvent în Bangladesh, ţară aflată sub control internaţional în ultimii ani din cauza condiţiilor de securitate precare din fabricile sale, fără să pară că a stopat acest flagel.

Conform datelor oferite de Serviciul de Pompieri din Bangladesh, între 2004 şi 2018 aproximativ 1.970 de persoane au murit în ţara asiatică în 89.923 de incendii înregistrate în acea perioadă.

Numai săptămâna aceasta, cel puţin 17 persoane au murit în urma unui alt incendiu într-o fabrică de materiale plastice la periferia capitalei Dacca.

În februarie trecut, un incendiu puternic în oraşul vechi din Dacca a distrus aproape complet şapte clădiri şi s-a soldat cu cel puţin 70 de morţi şi 55 de răniţi. Incendiul a izbucnit într-o clădire unde se afla un depozit de produse din plastic.

Citește și : SUA au expulzat ‘în secret’ doi diplomaţi chinezi pentru ‘spionaj’

În 2013 s-a produs cel mai grav accident industrial din istoria Bangladeshului, când 1.134 de persoane au murit şi peste 2.500 au fost rănite după prăbuşirea, în apropierea capitalei, a clădirii Rana Plaza, care găzduia cinci ateliere textile pe cele opt etaje ale sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Taximetriștii au fost luați la ochi de inspectorii fiscali

Taximetriștii au fost luați la ochi de inspectorii fiscali În primele 6 luni ale anului curent, în contextul controalelor efectuate de inspectorii Serviciului Fiscal de...

Atac cu drone în centrul Tel Avivului. Un mort și mai mulți răniți

Atac cu drone în centrul Tel Avivului. Un mort și mai mulți răniți Un atac cu drone a avut loc, în această dimineață, în centrul...

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident

O nouă escrocherie cu ruda implicată în accident O femeie din Chișinău era cât pe ce să cadă în plasa escrocilor și să rămână fără...

Tragedie la Dondușeni. Doi oameni au murit în urma unui accident

Tragedie la Dondușeni. Doi oameni au murit în urma unui accident Un bărbat de 38 de ani și o tânără de 21 de ani și-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.