X

Cel puțin 103 persoane, ucise în ultimele 10 zile în Siria (ONU)

Cel puțin 103 persoane, inclusiv 26 de copii, au fost ucise în ultimele 10 zile în Siria, în urma atacurilor lansate de forțele guvernamentale asupra unor școli, spitale și spații comerciale, a declarat șeful misiunii ONU pentru drepturile omului, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Acestea sunt obiective civile, și pare aproape imposibil ca, având în vedere caracteristicile acestor atacuri, toate aceste locații să fi fost vizate din greșeală”, susține Michelle Bachelet, adăugând că numărul în creștere al victimelor a fost întâmpinat cu ”o aparentă indiferență de comunitatea internațională”.

Citește și : Staff-ul aeroportului din Hong Kong se alătură protestatarilor – VIDEO

Guvernul a demarat la sfârșitul lunii aprilie o ofensivă împotriva reblilor din sud-vestul Siriei, ultima enclavă activă a insurgenților care se opun președintelui Bashar al -Assad, despre care a transmis că ar corespunde cu o încălcare a unui armistițiu pentru pace.

Regiunea Idlib și zonele inconjurătoare din nord-vest au fost incluse anul trecut într-un acord de încetare a luptelor de gherilă și a bombardamentelor între Rusia și Turcia, principalii aliați ai lui Assad, care susțin anumite grupări rebele.

Pe parcursul ultimelor trei luni, această ofensivă a determinat sute de mii de oameni să-și părăsească locuințele sau adăposturil temporare căutând refugiu în apropierea graniței cu Turcia, iar sute de civili au fost uciși, potrivit unor organizații de monitorizare a râzboiului din Siria.

Citește și : Jean-Francois Bohnert afirmă că rămâne candidat pentru funcția de procuror-șef european

Tags: atacuribashar al assadcopiiMichelle BacheletONUsiria
Categorii: Sinteze