Cel puţin 11 soldaţi au fost ucişi în Mali

Cel puţin 11 soldaţi au fost ucişi duminică de indivizi înarmaţi necunoscuţi la un punct de control al armatei în centrul Republicii Mali, potrivit armatei, relatează luni agenţia DPA, transmite și agerpres.

Atacul, care a avut loc în oraşul Guire, situat în regiunea Koulikoro (centru), s-a soldat, de asemenea, cu rănirea multor altor soldaţi, a afirmat armata, adăugând că toţi cei 15 atacatori au fost ucişi.

Citește și: Zeci de persoane au fost arestate după atentatele din Sri Lanka. Bilanțul victimelor se apropie de 300 de morți!

”Imediat au fost trimise întăriri aeriene şi terestre pentru salvarea răniţilor, preluarea controlului asupra postului atacat şi pentru efectuarea de razii în zonă”, a indicat armata maliană într-un comunicat.

Nu există deocamdată nici un indiciu privind motivaţiile comiterii atacului.

Citește și: Trei provocări majore pentru actorul de comedie devenit președinte în Ucraina

Mali se confruntă cu atacuri sporadice din partea unor grupări armate de la lovitura de stat din 2012 care a dus la obţinerea de către rebelii separatişti şi grupările asociate reţelei Al-Qaida a unui avanpost în nordul izolat al ţării.

Tags: Al QaidaarmataGuireMaliregiunea Koulikoro
Categorii: Știrile zilei